Dacă te uiți la ritmul cu care s-au schimbat piețele în ultimii doi-trei ani, întrebarea „cum vor arăta bursele de RWA peste 10 ani?” nu mai pare deloc un exercițiu de SF.

În 2025 avem deja fonduri monetare tokenizate, obligațiuni digitale emise nativ, platforme de repo care rulează pe registre distribuite și un număr tot mai mare de experimente reglementare care încearcă să împace prudența cu inovația. Nu e o revoluție care mușcă dintr-o dată din status quo, ci un fel de mutație silențioasă: te trezești într-o dimineață și observi că unele lucruri pur și simplu se întâmplă mai repede, cu mai puțină hârtie, cu mai puțini oameni în lanțul operațional.

De aici vine și tentația de a proiecta: dacă atâta s-a schimbat într-un interval scurt, cum va arăta infrastructura peste un deceniu, când soluțiile de acum vor fi rutinizate, iar copilăriile tehnologice vor deveni „regulă de casă”?

Nu vreau să pozez în oracol. Prefer să cobor lucrurile în concret: cum ar arăta o sesiune obișnuită de tranzacționare pe o bursă de RWA matură, ce rol vor avea băncile, cum se împacă decontarea atomică cu realitatea cash-ului, cine păzește registrul și de unde vine randamentul atunci când „activele” sunt, de fapt, legate 1:1 de ceva foarte pământean.

O să strecurăm, pe alocuri, și câte un „hm, aici s-ar putea să doară”. Pentru că va durea uneori. Dar tocmai asta face subiectul interesant.

Punctul de plecare: unde suntem în 2025 și ce învățăm de aici

E util să fixăm câteva repere, fără cifre bombastice și fără fanfare. Există deja fonduri de lichiditate în dolari reprezentate pe lanțuri publice, accesibile investitorilor calificați prin interfețe care seamănă izbitor cu aplicațiile de online banking.

Există, în paralel, încercări serioase de a face tranzacția titlurilor de stat, a obligațiunilor corporative și a notelor comerciale într-un mod nativ digital, cu registrul principal pe o infrastructură DLT supravegheată.

Câteva burse și depozitari centrali au trecut de faza „pilot frumos ambalat în PDF” și testează pe bune cum arată decontarea livrează-contra-plată în același registru, cum se publică acțiunile corporative în format programabil și cum arată o zi de operațiuni fără atâtea reconciliări.

În același timp, piețele tradiționale n-au dispărut nicăieri. Cea mai mare parte a volumelor rămâne în ecosisteme vechi, cu infrastructură robustă, proceduri încercate de zeci de ani și o cultură a conformității care nu se schimbă printr-un update de software.

Lecția de aici e simplă: nu o să vedem „înlocuirea” burselor clasice, ci o alunecare progresivă a activelor și a fluxurilor către forme digitale atunci când ele aduc un avantaj clar. Acolo unde nu aduc încă, inerția va învinge. Și e perfect în regulă.

2035, într-o zi de marți: cum arată o sesiune normală pe o bursă RWA matură

Îmi place să încep cu o scenă. E marți, ora 10:17, și te-ai logat în contul tău pe o platformă RWA europeană cu licență de tip DLT-MTF. Nu mai „deschizi cont” în sensul clasic. Ți-ai încărcat de mult datele de identitate într-un portofel digital, iar furnizorul tău de identitate ți-a emis acreditări verificabile. Platforma le citește, rulează controalele KYC/AML în fundal, iar tu vezi doar un mesaj scurt: „ești eligibil pentru instrumente din categoria X, Y, Z”. Nu simți tehnologia, doar absența fricțiunilor.

În panoul principal îți apar trei zone care îți mănâncă deja atenția: piața primară, unde rulează subscrieri la obligațiuni și fonduri tokenizate, piața secundară, un carnet de ordine clasic completat de un modul RFQ pentru instrumentele mai puțin lichide, și un tab „Colateral”, un fel de centru de comandă unde mutarea garanțiilor între contrapartide se întâmplă cu o precizie de ceas elvețian.

Nimic din asta nu e magie, dar diferența față de 2025 e că totul stă pe același strat de date, adnotat consecvent și consumabil de aplicații diferite, fără să mai fie nevoie să copiezi, să potrivești, să telefonezi.

Cum cumperi ceva banal și totuși nou: un fond monetar tokenizat

Să zicem că vrei să plasezi bani într-un fond de piață monetară tokenizat în euro. Dai subscribe, alegi suma, vezi de la început politica de lichiditate, orarul ferestrelor de răscumpărare și comisioanele. La confirmare, „banii” nu mai sunt un simplu transfer bancar care se pierde două zile pe drum, ci jetoane care reprezintă depozite tokenizate emise de banca ta sau, unde cadrul legal permite, monedă digitală a băncii centrale pentru uz de wholesale.

Plătești și primești simultan, într-o tranzacție atomică, fără riscul clasic de principal. În spate, administratorul fondului publică un eveniment pe lanț care îți conferă dreptul la dobândă calculată continuu, vizibilă în timp real în interfață, iar registrul se actualizează la nivel de unități, nu de „linii în Excel”. E reconfortant de prozaic.

Ce faci cu colateralul când piața se mișcă repede

Pe același ecran vezi ce garanții ai postate către broker, față de contrapartea centrală sau într-un acord bilateral. Dacă volatilitatea crește, declanșezi o repo tokenizată pe un pachet de obligațiuni suverane digitalizate, primești lichiditate imediat, iar decontarea se face fără a „mișca” în fapt titlul din custodie, se transferă doar dreptul de folosință printr-un smart contract.

Întregul dans durează minute, nu ore. Pentru participanții mari, asta înseamnă o viteză de rotație a colateralului pe care niciun sistem vechi n-a putut-o apropia la scară.

Carnet de ordine, RFQ sau AMM? Răspunsul o să fie „și, și”

Nu va exista o singură formă de piață. Titlurile foarte lichide își vor păstra cărțile de ordine centralizate, cu market makeri profesioniști care cotează spreaduri strânse. Pentru instrumente cu free float redus ori plasate către un set limitat de investitori, motoarele de preț se vor baza mai des pe RFQ-uri electronice și pe licitații programabile, uneori cu mecanisme inspirate din AMM-urile DeFi, dar împachetate într-un cadru conform, cu parametri de risc și transparență specificați de reglementator.

Noul este că toate aceste tipuri de piață vor trăi pe același strat de active și se vor putea interconecta nativ atunci când e nevoie.

Mâna invizibilă care chiar lasă urme: registrul și guvernanța lui

Cine ține registrul? Întrebarea rămâne miezul problemei, chiar și peste 10 ani. În Europa, registrul principal pentru valori mobiliare va fi, de regulă, ținut de un depozitar central sau de o infrastructură autorizată, nu de o rețea publică nesupravegheată. Asta nu exclude folosirea lanțurilor publice, dar înscrierea care produce efecte pentru drepturi patrimoniale va sta într-un nod închis, operat de o entitate licențiată, interoperabil cu restul lumii prin punți standardizate.

În Elveția, unde legislația a mers în față, e deja clar că un titlu nativ digital poate avea aceeași forță juridică precum cel „pe hârtie”, dacă registrul este operat de o instituție reglementată. Peste un deceniu, această logică va fi normă în mai multe jurisdicții.

Pe partea de standarde nu vom mai rătăci identificatori arbitrare între platforme. Tokenurile care reprezintă instrumente financiare vor purta coduri recunoscute global, iar mesajele care le privesc (de la subscrieri la corporate actions) vor circula într-un limbaj comun, digerabil automat de toată lumea.

Profitul real nu vine din brizbrizuri tehnologice, ci din reducerea erorilor și a timpilor de reconciliere. Poate sună plictisitor, dar plictiseala asta e aur curat.

Banii din spatele banilor: cu ce se decontează, de fapt, tranzacțiile

Un deceniu e suficient pentru ca „cash-ul digital” să iasă din laborator și să se diversifice. Vom vedea probabil trei categorii dominante la decontare, în funcție de tipul de participanți și de orarul pieței: depozite tokenizate emise de bănci comerciale cu risc scăzut, monedă digitală de bancă centrală pentru plăți de wholesale între instituții și stablecoins complet acoperite, permise doar în anumite segmente sau în anumite jurisdicții.

Nu va exista un câștigător unic. În schimb, va exista un strat de interoperare care îți permite să plătești în instrumentul tău preferat, iar contrapartea să primească în al ei, cu o conversie sigură la mijloc. Ce astăzi e pilot va deveni practică de zi cu zi.

Un aspect pe care îl subestimăm acum ține de orar. Piețele n-au fost proiectate să funcționeze 24/7 din rațiuni care țin de control operațional, de guvernanță și de nevoia de „pauză” pentru risc. În 2035, o parte consistentă din piața RWA va fi efectiv always on, în special pentru instrumente de lichiditate și colateral, iar segmentele sensibile (IPO-uri, licitații pe piața primară, anunțuri materiale) vor rămâne ancorate în ferestre clar definite. E un echilibru între ce vrea tehnologia și ce cere prudența.

Ce se va tranzacționa cu adevărat: între „cash like” și „illiquid cu poveste”

Primii zece ani de tokenizare au arătat un apetit clar pentru instrumente apropiate de numerar, ușor de evaluat și de administrat. Tendința va continua: fondurile de piață monetară, titlurile de stat pe termene scurte și notele comerciale vor da tonul volumelor. Ele se potrivesc ca o mănușă cu nevoile de colateral, cu strategiile de trezorerie și cu cerințele de lichiditate ale brokerilor și fondurilor.

La polul celălalt, segmentele „grele”, cum e imobiliarele directe, vor avansa mai lent. Nu pentru că tehnologia nu poate, ci pentru că realitatea off chain nu se comprimă la un clic: chiriașii nu plătesc mai repede doar pentru că tokenul arată mai bine, iar autorizațiile nu se obțin cu un oracle.

Ce se va vedea totuși este o creștere a structurilor listate care împachetează, cu guvernanță clară, drepturi economice asupra unor portofolii de active fizice. Va fi mai multă transparență (fluxurile de numerar vin pe lanț) și mai multă disciplină operațională, pentru că datele trăiesc într-un registru comun.

Între aceste extreme se află o zonă caldă: datorii private, finanțări de lanț de aprovizionare, facturi tokenizate cu scadențe scurte, pachete de infrastructură mică sau energie distribuită. Aici, costul de distribuție e problema principală pe canalele clasice. Dacă îl tai radical, brusc apar randamente mai bune pentru investitori și costuri mai mici pentru emitenți. Așa arată valoarea adăugată reală, nu promisiunile cu sclipici.

Ce înseamnă „user experience” când miza e reglementată

E ușor să ne imaginăm interfețe frumoase, grafice pe negru, cifre rotunjite și un buton mare „Buy”.

Provocarea, însă, e să împaci simplitatea cu regulile. În 2035, platformele de RWA vor face mult din munca grea în spate. Vor înțelege automat dacă ai voie să cumperi un anumit instrument, îți vor arăta riscurile într-un limbaj pe care îl înțelegi, îți vor propune alternative când profilul tău nu se potrivește. Și, important, nu te vor lăsa să te legi singur la cap cu produse care nu sunt pentru tine.

În plus, tot ce înseamnă corporate actions, de la vot electronic în adunarea unei asociații de investitori până la plăți de cupon, va fi programabil. Nu vei mai „afla” pe mail că trebuie să faci ceva, ci se va întâmpla dacă ai optat așa, cu o trasabilitate impecabilă.

Asta nu omoară intermediarul, ci îl obligă să adauge valoare reală: consiliere, management de risc, arhitectură de portofoliu. Restul, cum ar fi să împingă fișiere dintr-un sistem în altul, nu mai are ce căuta într-o lume sănătoasă.

Ce fac băncile, brokerii și depozitarii într-o lume cu registre deschise

Nimeni nu dispare. Băncile rămân gardieni ai riscului de credit, generatori de pasive solide (depozite tokenizate), furnizori de lichiditate și, uneori, operatori ai piețelor. Brokerii își păstrează rolul de a intermedia accesul, dar devin curatori: filtrează emisiunile, verifică metadatele, asigură rutarea inteligentă între mai multe cărți de ordine și mai multe registre.

Depozitarii nu mai păstrează „hârtii”, ci drepturi. Fac reconcilierea între universul on chain și regimurile legale, impozitează corect, raportează. Când totul se leagă bine, utilizatorul de la capăt vede ceva banal: contul său e ordonat și corect.

E important să acceptăm că, deși tehnologia face posibile tranzacții peer to peer la scară, realitatea va rămâne, în zonele reglementate, una de acces intermediat. Nu din încăpățânare, ci pentru că așa funcționează protecția investitorilor și responsabilitatea fiduciară. Ideea de „decentralizare completă” e seducătoare, dar rareori compatibilă cu obligația legală de a ști cu cine vorbești și ce vinzi.

Ce se schimbă în reglementare: de la pilot la regulă

Drumul cel mai plauzibil e deja vizibil. Experimentele cu infrastructuri DLT sub licențe speciale vor alimenta versiunile permanente ale regulilor. Acolo unde s-a testat se vor scoate concluziile: ce excepții rămân, ce se standardizează, când are sens să comasezi tranzacția cu decontarea în același sistem.

Jurisdicțiile cu apetit pentru inovare, dublat de o mână forte în supraveghere, vor impune un ritm. Cele prudente vor copia ce funcționează. Asta reduce fragmentarea și dă curaj emitenților.

Un ingredient absolut necesar va fi adoptarea pe scară a standardelor de identificare a tokenurilor și a mesajelor. Fără a le face interesante la suprafață, ele rezolvă o problemă uriașă: vorbim aceeași limbă?

Când răspunsul e da, conectarea între rețele, publice sau permisionate, devine plictisitor de simplă. Iar „plictisitor” e cel mai dezirabil calificativ pentru infrastructura financiară.

Ce rămâne greu, indiferent cât cod scriem

Tokenizarea nu repară, de una singură, problemele fundamentale ale activului de bază. Un imobil rămâne expus la gradul de ocupare, la chiriași și la autorizații. O creanță rămâne dependentă de disciplina plăților.

O obligațiune privată poartă riscul de credit al emitentului. Ambalajul digital poate îmbunătăți distribuția, transparența și operațiunile, dar nu poate transfigura realitatea economică. Dincolo de hype, asta e cea mai sănătoasă lecție pe care am învățat-o și pe care o vom purta și în 2035.

Pe lângă riscul economic apar riscuri noi: cibernetică, chei private, erori de cod în smart contracte, dependență de furnizori de oracole. Trecerea la un mod de operare programabil înseamnă să transferi o parte din risc din zona proceselor umane în zona logicii automate. Beneficiul net e mare, dar nu e gratis.

Va exista audit de cod obligatoriu, asigurări pentru buguri, scenarii de failover către sisteme tradiționale atunci când lanțul clachează. Se vor întâmpla incidente. Să nu ne prefacem că nu.

24/7: vis frumos sau coșmar operațional?

Mulți își imaginează burse care nu dorm niciodată, cu prețuri care curg continuu, fără pauze. Tehnic, se poate. Dar între „se poate” și „e sănătos” e distanță. Piețele au nevoie de ferestre de respiro pentru raportări, pentru alinierea modelelor de risc, pentru intervenții de supraveghere. Cred că 2035 aduce o lume în care anumite segmente, mai ales cele legate de lichiditate și colateral, sunt în mod autentic non stop, iar altele rămân într-un orar mai conservator.

Nu e o contradicție, e o împărțire a muncii. Investitorul obișnuit o să simtă, de fapt, mai multă disponibilitate decât azi și mai puține „ferestre pierdute”. Profesioniștii vor aprecia predictibilitatea.

„Retailul” în ecuație: acces real sau doar o nouă fațetă a „profesionalului”?

Întrebarea care apare invariabil: va avea acces publicul larg la aceste piețe? Răspunsul scurt e „da, dar…”.

Accesul nu va însemna să cumperi orice, oricând. Va însemna, în schimb, să poți deține bucăți mai mici din produse care azi sunt închistate în canale rezervate marilor bani. Va însemna orare mai flexibile și un parcurs de subscriere mai puțin frustrant.

Va însemna, pentru mulți, să își țină o parte din portofoliu într-un format pe care îl pot mobiliza instant ca garanție pentru altceva (de exemplu un credit de consum, o marjă de tranzacționare, o linie de urgență).

Un fel de cont de economii cu superputeri, dar sub aceleași reguli de protecție.

Aici vine și rugămintea mea, aproape personală: să nu confundăm accesul cu tentația de a specula. Bursele de RWA nu sunt parcuri de distracții. Sunt, sau ar trebui să fie, locuri în care produsele sunt înțelese, în care riscul e bine etichetat și în care „transparent” nu e doar o figură de stil. Dacă reușim asta, vom vedea o participare sănătoasă, pe termen lung.

Unde intră DeFi în tot peisajul ăsta

E imposibil să vorbești despre 2035 fără să te gândești cum conviețuiesc protocoalele deschise cu platformele reglementate. Realist, cele două lumi se întâlnesc în punți pragmatice: oracole de date, standarde de mesaje, on-ramps și off-ramps conforme. Vor exista și produse listate în oglindă pe ambele părți, acolo unde regimul legal permite.

Câștigul e că lichiditatea nu mai e prizonieră într-un singur ecosistem. Riscul e că importăm volatilitate și comportamente de turmă. De aceea, multe burse de RWA vor expune către DeFi doar fluxuri bine controlate, cu limite, cu timpi de așezare și cu posibilitatea de a trage frâna de mână când trebuie.

Ce ar putea să nu se întâmple, în pofida entuziasmului

Nu văd, sincer, o lume în care toată piața imobiliară se mută pe lanț și devine, brusc, lichidă. Nu văd dispariția intermediarilor serioși. Nu văd nici cum s-ar evapora autoritățile de supraveghere, dimpotrivă, le văd mai bine echipate, cu panouri în timp real și cu instrumente de intervenție mai fine. Și nu văd cum am putea scăpa de nevoia de educație financiară. Dacă laptele se pune în ambalaje noi, nu înseamnă că nu se mai strică.

Ce rămâne, pentru fiecare dintre noi

Dacă ar fi să comprim totul într-un singur fir roșu, ar fi acesta: bursele de RWA din 2035 vor face ca accesul la randament să semene mai mult cu un serviciu digital decât cu o plimbare prin coridoarele unei instituții. Nu vom mai vorbi despre „biletul de intrare” la anumite clase de active atât de des, ci despre potrivire, eligibilitate și profil de risc.

Documentele se vor citi singure, acțiunile corporative se vor executa singure, colateralele se vor mișca singure. Tu vei rămâne să îți alegi intențiile: ce vrei să finanțezi, câtă volatilitate accepți, ce orizont ai.

Și, da, o singură dată spus și bine plasat: investiții bazate pe active din lumea reală își vor păstra farmecul numai dacă nu uităm că „real” înseamnă economie, oameni, ciclu, risc, nu doar o aplicație care arată bine pe telefon. Restul e, vorba aceea, doar tehnologie. Bună, utilă, elegantă pe alocuri, dar tot tehnologie.

O notă aproape sentimentală

Nu cred că peste zece ani ne va fascina ideea de „token” în sine. O să ne plictisească, cum ne plictisesc astăzi detaliile despre „internet”. O să ne preocupe calitatea datelor, siguranța, costul capitalului și, poate mai mult ca oricând, sensul a ceea ce finanțăm. Dacă ceva bun aduce digitalizarea asta intensivă, e șansa de a face investițiile mai transparente, mai apropiate de ceea ce se întâmplă în economie. Și poate, cu un pic de noroc și cu ceva rigoare, mai cinstite.

Până atunci, merită să ne păstrăm curiozitatea și o doză sănătoasă de scepticism. Adică exact ingredientele cu care se construiesc piețele robuste.