Ploiesti, maraton de vaccinare pe STADION!

„Dăm startul unui maraton de vaccinare anti-Covid-19, acțiune care se va desfășura pe stadionul “Ilie Oană” Ploiești, începând de vineri, 14 mai 2021, ora 14.00 și până duminică, 16 mai 2021, ora 20.00.Programul evenimentului va fi non-stop, implicit pe timpul nopții, iar persoanele care se vor adresa centrului deschis în cadrul acestei acțiuni vor fi imunizate cu vaccinul Pfizer. Menționăm că, pot să solicite vaccinarea împotriva COVID-19 cetățenii care au împlinit vârsta de minim 16 ani. Pentru persoanele sub 18 ani este necesar un acord scris al unui părinte sau al tutorelui legal”.

Vestea o dă chiar primarul municipiului, Andrei Volosevici.

TREBUIE ȘTIUT:

Acțiunea se va desfășura pe stadionul “Ilie Oană” Ploiești, începând de vineri, 14 mai 2021, ora 14.00 și până duminică, 16 mai 2021, ora 20.00.

Programul evenimentului va fi non-stop, implicit pe timpul nopții, iar persoanele care se vor adresa centrului deschis în cadrul acestei acțiuni vor fi imunizate cu vaccinul Pfizer. Menționăm că, pot să solicite vaccinarea împotriva COVID-19 cetățenii care au împlinit vârsta de minim 16 ani. Pentru persoanele sub 18 ani este necesar un acord scris al unui părinte sau al tutorelui legal.

Derulată sub motto-ul “Start către o viață normală”, campania “Maratonul Vaccinării” va permite celor care doresc să se vaccineze să se adreseze, fără o programare prealabilă, doar cu actul de identitate, direct la punctele de vaccinare ce vor fi deschise în incinta stadionului.

Evenimentul, organizat de municipalitate, are ca scop eficientizarea procesului de vaccinare și creșterea gradului de imunizare împotriva COVID-19.

Eveniment
PRAHOVA: Peste 80.000 de persoane imunizate cu schema completa!

Conform informațiilor furnizate de către Direcția de Sănătate Publică Prahova, până sâmbătă, 08 mai 2021, ora 21:30, în județul Prahova au ajuns 226.941 doze de vaccin anti SARS-CoV-2, dintre care 174.021 doze Pfizer/BioNTech, 27.920 produse de compania Moderna, 24.200 de doze AstraZeneca, dar și 800 de doze Johnson & Johnson

Din total, au fost administrate 210.376 doze (raportare 8 mai ora 21:30).

Până azi, 80.785 de persoane au fost imunizate, în județul nostru, și cu cea de-a doua doză de vaccin.

Stocul disponibil, în acest moment, este de 16.367 doze vaccin.

De la debutul vaccinării și până în prezent, au fost înregistrate 198 doze „pierdute“ și 41 de reacții adverse post imunizare (RAPI).

Modalitățile de programare pentru administrarea vaccinului împotriva COVID-19 sunt:

– prin medicul de familie;

– individual, în platforma programare.vaccinare-covid.gov.ro;

– la numărul unic 021.414.44.25;

– prin direcțiile de asistență socială;

– prin aparținător (maximum 9 persoane) pe platforma programare.vaccinare-covid.gov.ro.

Eveniment
Peste 76.000 de persoane imunizate in Prahova cu schema completa!

Conform informațiilor furnizate de către Direcția de Sănătate Publică Prahova, până joi, 06 mai 2021, ora 21:30, în județul Prahova au ajuns 215.919 doze de vaccin anti SARS-CoV-2, dintre care 165.999 doze Pfizer/BioNTech, 24.920 produse de compania Moderna, 24.200 de doze AstraZeneca, dar și 800 de doze Johnson & Johnson

De luat în seamă: Dintre acestea, au fost administrate 203.867 doze (ora raportării – 13:00).

Până azi, 76.788 de persoane au fost imunizate, în județul nostru, și cu cea de-a doua doză de vaccin.

Stocul disponibil, în acest moment, este de 11.860 doze vaccin.

De la debutul vaccinării și până în prezent, au fost înregistrate 192 doze „pierdute“ și 39 de reacții adverse post imunizare (RAPI).

Modalitățile de programare pentru administrarea vaccinului împotriva COVID-19 sunt:

– prin medicul de familie;

– individual, în platforma programare.vaccinare-covid.gov.ro;

– la numărul unic 021.414.44.25;

– prin direcțiile de asistență socială;

– prin aparținător (maximum 9 persoane) pe platforma programare.vaccinare-covid.gov.ro.

Persoanele interesate să se vaccineze cu Vaxzevria (AstraZeneca) o pot face fără programare prealabilă. Înainte de a se prezenta la centrele care dispun de astfel de fluxuri trebuie să se intereseze de disponibilitatea locurilor, să nu aibă simptome asociate COVID-19. În momentul prezentării la imunizare, este obligatoriu să aibă asupra lor un act de identitate.

Eveniment
Vaccinare FARA programare in Prahova

Vaccinarea fără programare, prin prezentare directă, în centrele de vaccinare. DE sâmbătă și în județul Prahova!

                                ➢În limita capacității centrelor și a dozelor disponibile;

Cu utilizarea bonurilor de ordine eliberate în centre;

Pe tot parcursul programului centrului, pentru persoanele de peste 60 de ani;

După ora 14.00, pentru populația generală, cu vârsta sub 60 ani.

      Pentru a veni în sprijinul cetățenilor români și străini cu drept de ședere în România, Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) extinde modalitatea de înscriere la vaccinare, fără programare în platforma electronică.

      Astfel, începând de sâmbătă, 8 mai, persoanele cu vârste de peste 60 de ani care doresc să se vaccineze și au documente de identitate valabile se vor putea prezenta direct la centrele de vaccinare, fără programare, pe tot parcursul intervalului orar de funcționare.

      Populația generală cu vârsta de până în 60 de ani care dorește să se vaccineze se va putea prezenta la centrele de vaccinare, după ora 14.00, fără programare, în vederea administrării dozelor de vaccin. Important de reținut este faptul că prezentarea persoanelor se poate realiza la orice centru de vaccinare, indiferent de tipul vaccinului administrat, iar imunizarea efectivă și timpul de așteptare pot fi condiționate de capacitatea centrului respectiv și de numărul persoanelor programate la vaccinare în acel centru.

      Menționăm că persoanele care optează pentru această modalitate extinsă de înscriere în procesul de imunizare vor fi înregistrate direct în Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV) și vor primi adeverința de vaccinare, conform procedurilor.

  ATENȚIE: Persoanele programate prin platformă și care au locuri rezervate conform planificării dețin prioritate la vaccinare. Suplimentar, în funcție de capacitatea de vaccinare a centrului și disponibilitatea dozelor de vaccin, vor fi eliberate bonuri de ordine celor care se prezintă direct la centrele de vaccinare.

Pentru susținerea ritmului de vaccinare, în perioada 4 – 11 mai, în șapte spitale militare din București, Brașov, Cluj, Constanța, Craiova, Iași și Timișoara se desfășoară maratonul vaccinării, 24 de ore din 24, astfel că orice persoană care dorește să se vaccineze se poate prezenta direct în aceste centre, cu actul de identitate valabil, pentru imunizare cu vaccinul produs de compania BioNTech/Pfizer.

………………………………………..

Vaccinarea rămâne soluția sigură și eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19, iar vaccinurile utilizate în România sunt autorizate de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), cel mai riguros for decizional, care reunește experți la nivel european. Recomandăm raportarea oricărei reacții adverse suspectate atât de către profesioniști cât și de către cetățeni.

Eveniment
PRAHOVA trece de 200.000 de doze anti-Covid administrate!

Conform informațiilor furnizate de către Direcția de Sănătate Publică Prahova, până în prezent, în județul Prahova au ajuns 215.919 doze de vaccin anti SARS-CoV-2, dintre care 165.999 doze Pfizer/BioNTech, 24.920 produse de compania Moderna, 24.200 de doze AstraZeneca, dar și 800 de doze Johnson & Johnson

Potrivit autorităților, dintre acestea, au fost administrate 200.931 doze (ora raportării – 13:00). 75.914 de persoane au fost imunizate, în județul nostru, și cu cea de-a doua doză de vaccin.

Stocul disponibil, în acest moment, este de 14.796 doze vaccin.

De la debutul vaccinării și până în prezent, au fost înregistrate 192 doze „pierdute“ și 39 de reacții adverse post imunizare (RAPI).

Modalitățile de programare pentru administrarea vaccinului împotriva COVID-19 sunt:

– prin medicul de familie;

– individual, în platforma programare.vaccinare-covid.gov.ro;

– la numărul unic 021.414.44.25;

– prin direcțiile de asistență socială;

– prin aparținător (maximum 9 persoane) pe platforma programare.vaccinare-covid.gov.ro.

Persoanele interesate să se vaccineze cu Vaxzevria (AstraZeneca) o pot face fără programare prealabilă. Înainte de a se prezenta la centrele care dispun de astfel de fluxuri trebuie să se intereseze de disponibilitatea locurilor, să nu aibă simptome asociate COVID-19. În momentul prezentării la imunizare, este obligatoriu să aibă asupra lor un act de identitate.

Eveniment
ULTIMA ORA: STEAG… COVID la Primaria Ploiesti!

Primăria municipiului Ploiești va arbora, începând de astăzi, în fața clădirii municipalității ploieștene, un steag ce va indica scenariul corespunzător incidenței COVID-19, la nivelul municipiului.

Dar.. atenție: Nu steagul dă… rezolvarea situației, ci implicarea și… responsabilitatea fiecăruia!

Detalii pe Primar PH.

Eveniment
Aproape 200.000 de doze de vaccin administrate in Prahova

Conform informațiilor furnizate de către Direcția de Sănătate Publică Prahova, până în prezent, în județul Prahova au ajuns 211.919 doze de vaccin anti SARS-CoV-2, dintre care 165.999 doze Pfizer/BioNTech, 24.920 produse de compania Moderna, 24.200 de doze AstraZeneca, dar și 800 de doze Johnson & Johnson.

Din total, au fost administrate 198.810 doze (ora raportării – 13:00). 

Potrivit informațiilor transmise de autorități,73.688 de persoane au fost imunizate, în județul nostru, și cu cea de-a doua doză de vaccin.

Stocul disponibil, în acest moment, este de 16.917 doze vaccin.

De la debutul vaccinării și până în prezent, au fost înregistrate 192 doze „pierdute“ și 39 de reacții adverse post imunizare (RAPI).

Modalitățile de programare pentru administrarea vaccinului împotriva COVID-19 sunt:

– prin medicul de familie;

– individual, în platforma programare.vaccinare-covid.gov.ro;

– la numărul unic 021.414.44.25;

– prin direcțiile de asistență socială;

– prin aparținător (maximum 9 persoane) pe platforma programare.vaccinare-covid.gov.ro.

Persoanele interesate să se vaccineze cu Vaxzevria (AstraZeneca) o pot face fără programare prealabilă. Înainte de a se prezenta la centrele care dispun de astfel de fluxuri trebuie să se intereseze de disponibilitatea locurilor, să nu aibă simptome asociate COVID-19. În momentul prezentării la imunizare, este obligatoriu să aibă asupra lor un act de identitate.

Eveniment
Peste 70.000 de persoane imunizate cu schema completa in Prahova!

Conform informațiilor furnizate de către Direcția de Sănătate Publică Prahova, până în prezent, în județul Prahova au ajuns 201.489 doze de vaccin anti SARS-CoV-2, dintre care 156.669 doze Pfizer/BioNTech, 22620 produse de compania Moderna și 22200 de doze AstraZeneca.

Cifrele, credem noi, spun… multe: din total, au fost administrate, în județ, 193.678 doze (ora raportării – 13:00).

Demn de luat înseamă,până azi, 70.417 de persoane au fost imunizate, în județul nostru, și cu cea de-a doua doză de vaccin.

Stocul disponibil, în acest moment, este de 7.635 doze vaccin.

De la debutul vaccinării și până în prezent, au fost înregistrate 176 doze „pierdute“ și 39 de reacții adverse post imunizare (RAPI).