Comisie mixta constituita pentru verificari la Spitalul Judetean de Urgenta Ploiesti

În urma aspectelor semnalate în mass-media locală referitoare la disfuncționalități existente în desfășurarea activității în cadrul Spitalului Județean de Urgență Ploiești, prefectul județului Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, a dispus constituirea unei comisii pentru verificarea modului de aplicare și respectare a actelor normative în vigoare de către reprezentanții spitalului.

„Guvernul este cel care reglementează sistemul sanitar prin legislaţie care să favorizeze aplicarea managementului calităţii în unităţile sanitare, facilitând munca furnizorului şi apărând pacientul de deficienţele din sistem. Astfel, ca reprezentant în teritoriu, Instituția Prefectului va face toate eforturile necesare pentru ca cetățenii județului să beneficieze de dreptul la îngrijiri medicale de calitate, la cele mai înalte standarde, în funcție de resursele disponibile, eliminând posibilitatea de discriminare sau de vătămare a acestuia”, se arata intr-un comunicat de presa al Prefecturii Prahova.

Această comisie își va desfășura activitatea în perioada 25 – 31 mai 2022 și va fi coordonată de reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică Prahova alături de reprezentanți ai Casei Județene de Asigurări de Sănătate Prahova, Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova și ai Corpului Control al Instituției Prefectului Județul Prahova.

Rezultatele verificărilor vor fi integrate de către Direcția de Sănătate Publică Prahova, care va întocmi un raport ce urmează a fi prezentat prefectului județului până la data de 3 iunie 2022.

Spitale
Ministrul Alexandru Rafila, la Ploiesti, pentru discutii despre noul Spital Municipal de Urgenta

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a fost prezent, astăzi, la Primăria Municipiului Ploiești, pentru a discuta despre viitorul Spital Municipal de Urgență, care va fi construit în orașul nostru.

Proiectul viitorului Spital Municipal de Urgență a fost prezentat de catre primarul municipiului Ploiești, Andrei Liviu Volosevici, care a reliefat importanța și oportunitatea construirii acestei noi și moderne unități sanitare, un obiectiv de investiții major pentru comunitatea noastră. Totodată, au fost expuse și o serie de detalii tehnice legate de proiectul construirii noului spital, în municipiul Ploiești.

Spitalul Municipal de Urgență va fi realizat în zona de Sud a orașului nostru și va fi compus din cele două unități sanitare de profil aflate, în prezent, în administrarea autorității publice locale, respectiv Spitalul de Pediatrie și Spitalul Municipal Ploiești. Pentru a deveni Spital de Urgență, actuala structură a celor două unități medicale va fi modificată, urmând a se regăsi mai multe specialități, la standarde moderne, în viitorul spital.

Ministrul Sănătății, prof. univ. Dr. Alexandru Rafila, a punctat, în cadrul reuniunii, că noua structură medicală trebuie să fie organizată într-un mod flexibil și poate deveni un proiect pilot și un model de bune practici în domeniu.

La intrevedere au mai fost prezenti viceprimarul municipiului Ploiești – Daniel Nicodim, administratorul public al municipiului Ploiești – Simona Albu, liderul de proiect – consilierul pe probleme de sănătate al primarului, Mariana Câju, senatorul  Laura Mihaela Fulgeanu-Moagher, prefectul județului Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, precum și directorul general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Prahova – Catalin Măguleanu.

Spitale
Veste cu impact: Aparat de dezinfectie de ULTIMA GENERATIE la Spitalul Judetean Ploiesti!

ERA NEVOIE: Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti are, începând din acest an, un aparat de ultimă generaţie care asigură dezinfecţia rapidă pe baza luminii pulsate cu xenon, în scopul limitării răspândirii infecţiilor cu SARS-COV2. Este vorba despre robotul Xenex Light Strike, achiziţionat de Consiliul Judeţean Prahova, în baza unei sponsorizări în valoare de 1.000.000 lei, asigurată de OMV Petrom S.A.

 Demn de precizat, acesta este primul robot american de acest tip care ajunge într-o unitate medicală din Prahova şi este folosit pentru dezinfecţia spaţiilor din blocul operator.

„Modernizarea sistemului de sănătate din Prahova este una dintre prioritățile mandatului meu de președinte al Consiliului Județean. Încurajez participarea mediului de afaceri la rezolvarea problemelor comunităților în care trăim. Mă bucur că există firme care se alătură eforturilor noastre de dotare a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti cu echipamente de ultimă generație, care să ducă la îmbunătățirea serviciilor medicale oferite prahovenilor“ – preşedintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu.

Trebuie știut: Robotul LightStrike proiectat de Xenex reprezintă cea mai avansată tehnologie de dezinfecţie din ziua de azi. În doar cinci minute, germenii şi microorganismele, răspunzătoare de infecţiile nosocomiale, sunt reduse cu până la 99,0%. Costul per ciclu de 5 minute pentru dezinfecţia terminală este de aproximativ 1Euro.
Tehnologia Xenex oferă o neutralizare rapidă şi eficientă a germenilor şi microorganismelor, folosind lumina pulsată cu Xenon, de mare intensitate.

Investiţia privată vine în completarea demersurilor CJ Prahova de a reabilita şi moderniza Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, unitate ce deserveşte pacienţii spitalizaţi care au domiciliu atât în Prahova, cât şi în localităţile învecinate judeţului.

Spitale
Modernizari la Spitalul de Pediatrie Ploiesti

Sala de mese și cea destinată recreerii copiilor internați în cadrul Spitalului de Pediatrie Ploiești se modernizează. Lucrările de reabilitare au demarat deja și implică schimbarea tâmplăriei din termopan, instalare calorifere noi, turnare șapă autonivelantă, montare parchet nou, antibacterian. Totodată, în perioada următoare, va fi schimbat și liftul interior cu care se asigură transportul alimentelor către sala de mese.

Cele două spații amintite, din incinta Spitalului de Pediatrie Ploiești, vor fi amenajate și cu tapet nou, antibacterian, în culori vesele, personalizat cu mesaje optimiste și sfaturi de sănătate zilnice, precum și cu personaje prietenoase, menite să aducă zâmbetul pe chipul micuților pacienți.

De asemenea, la terminarea lucrărilor de reabilitare, sala de mese a Spitalului de Pediatrie Ploiești va fi dotată cu mobilier nou.

Spitale
Spitalul Municipal Ploiesti s-a „pricopsit” cu 3 noi focare de COVID

Astăzi, 15 februarie 2022, pe raza judeţului nostru, au fost înregistrate alte trei focare active cu infecție Sars-CoV 2. Toate sunt semnalate în cadrul Spitalul Municipal Ploieşti:

– SECŢIA INTERNE – 11 persoane pozitive (5 pacienți și 6 salariați). Cei 5 pacienți au fost izolați în secția Covid-19 a spitalului, iar cei 6 salariați au fost izolați la domiciliu, sub supravegherea medicilor de familie. – BLOCUL ALIMENTAR – 3 persoane pozitive, salariați. Cei 3 salariați au fost izolați la domiciliu, sub supravegherea medicilor de familie.

– SECȚIA FIZIO-TERAPIE – 3 persoane pozitive, salariați. Cei 3 salariați au fost izolați la domiciliu, sub supravegherea medicilor de familie.

Spitale
Neurochirurgul Valeriu Zaharia. Emblema a Judeteanului care a cercetat și tratat creierul a peste 43.000 de pacienti

Povestea doctorului neurochirurg Valeriu Zaharia, unul dintre cei mai renumiţi specialişti ai Prahovei- O IMPRESIONANTĂ LECȚIE DE VIAȚĂ ale cărei îngrediente sunt harul, dăruirea, omenia, profesionalismul, credința. A trecut peste toate piedicile vieţii în încercarea de a descoperi marele mister al omului: creierul.

Despre doctorul Valeriu Zaharia, cel pentru care Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti i-a fost şi serviciu, şi casă, şi masă, şi familie, am tot auzit. Însă i-au cunoscut harul, ştiinţa şi devotamentul, peste 43.000 de persoane pe care le-a tratat în secţia de Neurochirurgie. Cu unii dintre ei sau cu rudele foştilor pacienţi se mai întâlneşte şi astăzi, iar faptul că este oprit şi-i sunt aduse mulţumiri este, poate, cel mai bun răspuns că şi-a îndeplinit misiunea pe care a avut-o aici, printre noi. Anul acesta va împlini 80 de ani, dar vârsta nu i-a schimbat „armura“ de persoană dură, tranşantă, sinceră pentru care şi-a adunat dese critici şi a avut de pătimit, de-a lungul vremurilor vechi şi noi. În spatele ei, însă, se află un suflet care a iubit şi iubeşte oamenii, cultura, sportul, care a luptat pentru viaţă şi care-şi rezumă parcursul celor opt decenii cam aşa: „viaţa mea este o carte cu un singur capitol: munca“.

Bucureştean la origini, Valeriu Zaharia s-a ales încă de mic cu porecla „doctoru’“. Îşi aminteşte că juca fotbal pe stradă şi, inevitabil, apăreau accidentări, iar el era cel care se ocupa de îngrijirea rănilor. Manualitatea a moştenit-o de la mama sa care era… pictoriţă. De când se ştie, şi-a dorit să ajute oamenii, iar când a fost momentul să aleagă spre ce facultate se îndreaptă, singura opţiune i-a fost Medicina. Doar că vorbim despre nişte timpuri în care „dosarul“ familiei cântărea mai puternic decât cunoştinţele şi notele examenelor. Având rădăcini „nesănătoase“, dat fiind că mama sa era profesoară la emblematicul Liceu „Gheorghe Lazăr“ din Bucureşti, iar tatăl său era avocat, admiterea la facultate s-a lovit de obstacole, în ciuda mediilor peste 9 pe care le-a obţinut la primele două încercări. Ca o ironie a sorţii, a intrat în cel de-al treilea an, când nu se aştepta sub nicio formă, din cauză că încurcase un subiect la Zoologie, iar media generală i-a fost de 7,79. Doar că a fost anul în care s-a renunţat la celebrul „dosar“ şi, astfel, Valeriu Zaharia îşi începea viaţa de student, una frumoasă, în care a îmbinat studiul cu distracţia şi sportul.

Aventurile începuturilor
După cei şase ani de facultate, medicul a fost repartizat la ţară în comuna Slătioara, din judeţul Vâlcea. Ulterior a fost trimis la azilul din Lungeşti, loc despre care susţine că, în momentul în care l-a găsit, arăta mai deplorabil decât descrierile lagărelor de concentrare. Având funcţia de director, a fost „dotat“ şi cu mijloc de locomoţie: un cal şi-o căruţă. A rămas îngrozit când a văzut că suferinzilor le era furată mâncarea, că primeau zeamă goală, iar cel care-i priva de porţia de carne era chiar un secretar de partid din zonă. A chemat poliţia, l-a reclamat, însă partidul a reacţionat! Astfel, pentru Valeriu Zaharia avea să se încheie o nouă etapă şi s-o ia de la capăt în alt loc. În anul 1970 a ajuns în Prahova, la Sângeru, unde a preluat, pe lângă cabinet, şi frâiele unui nou cal, cu tot cu căruţă.

Drumul către neurochirurgie
Conştient fiind de capacităţile sale, atras de marele mister al fiinţei – creierul, Valeriu Zaharia a făcut compromisul de a deveni membru de partid, pentru a putea să se îndrepte către neurochirurgie. Între 1972-1977 a urmat secundariatul (rezidenţiatul, în termenii actuali) la Spitalul 9 din Bucureşti, unde l-a avut ca mentor pe renumitul profesor universitar, dr. Constantin Arseni, renumit medic neurochirurg şi membru al Academiei Române. Dincolo de meritele în lumea medicală, cel numit şi „Balaurul“ rămâne cunoscut şi pentru episodul în care a fost ales de fostul dictator pentru a o trata şi supraveghea pe Elena Ceauşescu, în urma unui accident rutier, din care s-a ales cu o serie de traumatisme. Preocupat de starea soţiei, Nicolae Ceauşescu a fost linistit de dr Arseni care i-a spus direct să-şi vadă de treburi pentru că „nevasta dumitale nu are nimic în cap“. Iar poveştile medicului Zaharia despre mentorul său sunt multe. Timp să fie, răbdare şi urechi pentru ascultat…
Cutremurul din 4 martie 1977 îl prindea în Bucureşti. A fost, practic, unul dintre examenele care aveau să-i confirme că este pregătit să meargă pe cont propriu, pe drumul neurochirurgiei. A fost calamitatea cu cele mai mari colectivităţi de victime, din secolul trecut, amintindu-şi că doar în grija sa au ajuns peste 170 de pacienţi.

Provocările de la „Judeţean“
Următoarea oprire profesională, una de durată, a fost cea de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti. A făcut naveta cu trenul ani buni, alteori, când avea cazuri pe care simţea că nu le poate lăsa nesupravegheate, prefera să doarmă pe un fotoliu, în spital. A organizat secţia de Neurochirurgie, şi-a creat o „familie“ cu care să lucreze în toate condiţiile, a continuat să studieze şi n-a ezitat să inoveze.
Şi-a dorit o rânduială în toate şi le-a cerut inclusiv aparţinătorilor ca atunci când vin în vizite să fie scurţi, curaţi, să ezite să se aşeze cu hainele de afară pe paturile de spital, să le respecte regimul alimentar pacienţilor fără a le aduce „sarsanale“ de mâncare. Iar pacienţilor le-a cerut dintotdeauna să fie sinceri, direcţi atunci când îşi descriu suferinţa. Multitudinea de întrebări pe care le-a adresat unora dintre pacienţi, metodele sale de consult, rigurozitatea comportamentului i-au adus multe critici. Dar foarte puţine au fost îndreptate către profesionalismul său.
Anii ’80 au fost unii marcaţi de trei accidente colective: explozia de piroliză de la Teleajen (1983), ultimul spectacol al Cenaclului Flacăra, unde un scurt-circuit a produs panică în rândul miilor de oameni care s-au călcat în picioare (1985) şi explozia de la secţia „Dezasfalare“, tot de la Combinatul de la Teleajen (1985). De la ultimul eveniment, doctorul Zaharia îşi aminteşte că a avut în grijă 75 de pacienţi, iar timp de aproape două săptămâni, orele de somn au fost aproape inexistente. A băut şase cutii de ness ca să reziste, se odihnea în spital, iar de schimburi curate se ocupau nişte prieteni de-ai săi. După acest eveniment, a primit şi o locuinţă în Ploieşti.

În 2002, doctorul Zaharia a fost „pe picior” de a pleca în Italia. A dat examen, l-a luat, dar…a rămas. „Ştiu că următoarea întrebare este de ce n-am plecat. Fetele «mele» din spital sunt motivul. Am făcut o echipă foarte bună. Existau dispute între ele, dar le rezolvam“, ne-a mărturisit interlocutorul nostru. Şi tot după „fetele“ sale a suferit cel mai mult şi când a venit momentul pensionării, în 2007. Dar era vremea să-şi dea un răgaz. După mai bine de patru decenii de activitate, dintre care trei la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti, unde a văzut peste 43000 de pacienţi, doctorul Zaharia are mulţumirea că a putut pune capul liniştit pe pernă, fiind conştient că a făcut tot ce se putea pentru a salva vieţi.
A fost conştient că are ceva aparte, dar la fel de bine a ştiut că este Cineva care lucrează prin mâinile sale.

Nu a agonisit averi materiale, dar din banii câştigaţi şi-a „hrănit“ mintea şi sufletul. A investit în cărţi, muzică, tenis, schi. De altfel, latura financiară îi lasă un gust amar. Îşi aminteşte că pensia iniţială i-a fost de numai 1323 lei. I-a mai fost majorată după zeci de drumuri, recalculări şi deciziile de creştere ale acestor venituri dispuse prin lege. Dar, din 2011, a reîmbrăcat halatul medical, acordând consultaţii în mediul privat.
Îşi antrenează mintea şi fizicul, în mod constant, urmând lecţii de italiană, engleză, citind, dându-se cu schiurile sau urcând pe munţi. Are şi câţiva prieteni faţă de care regretă că nu le-a acordat mai multă atenţie şi înainte, preferând să fie la spital „ca un câine de pază pentru Prahova“.

Un OM, un MEDIC. Un stâlp al comunității căreia i-a dăruit totul. Fără să se uite la ceas când se termină programul, făcându-și din  profesie destin. Demn de admirat, demn de recunoștință.

Vă mulțumim, Domnule Doctor!

Foto: CJ Prahova

Spitale Stil de viata
Centru de testare gratuita pentru Covid-19 la Spitalul Municipal Ploiesti

La Spitalul Municipal Ploiești funcționează, începând cu această săptămână, Centrul de Testare COVID – 19 pentru cetățeni.

La nivelul acestui centru testarea este gratuită, iar în cadrul procedurii sunt utilizate teste rapide pentru detecția antigenului SARS-CoV-2. Programul de lucru este de luni până duminică, între orele 08.00 – 15.00.

Accesul cetățenilor către Centrul de Testare COVID – 19 se face prin intrarea spitalului, care este situată în strada Rudului.

“Facem precizarea că rezultatele înregistrate la nivelul acestui centru de testare sunt comunicate Direcției de Sănătate Publică Prahova”, se arata intr-un comunicat de presa al Primariei Ploiesti.

Spitale
CAS Prahova a publicat programul spitalelor si al cabinetelor de medicina de familie care fac teste rapid antigen

Casa de  Asigurări de Sănătate Prahova, cu sediul în Municipiul Ploiești, strada Praga, nr.1, Județul Prahova, informează că a fost publicat pe site-ul instituției programul spitalelor și al cabinetelor de medicină de familie care au ca obiect efectuarea activității de testare cu teste rapide antigen din proba nazo-faringiană în vederea depistării infecției cu SARS -COV- 2.

Programul poate fi consultat prin accesarea următorului link:

http://cas.cnas.ro/casph/page/testare-covid-19.html

„Reamintim cetățenilor că se pot programa la orice cabinet de medicină de familie din lista afișată pe site-ul instituției, indiferent dacă sunt sau nu înscriși pe lista medicului respectiv”, se arata intr-un comunicat al CAS Prahova.

Cabinete Spitale
Centrul de evaluare Covid-19 Valenii de Munte, deschis de Marcel Ciolacu si Alexandru Rafila

Preşedintele PSD – Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii – Alexandru Rafila au efectuat vineri, 21 ianuarie 2022, o vizită la Centrul de Evaluare COVID-19 din cadrul Spitalului Orăşenesc Vălenii de Munte, Rafila afirmand că 173 din cele 230 de centre de evaluare COVID-19 existente la nivelul ţării sunt funcţionale la acest moment.

„Sunt 230 de centre în toată ţara, s-ar putea să mai crească puţin numărul lor. 173 sunt funcţionale acum. E bine că avem 230 de centre funcţionale, există diferenţe în ceea ce priveşte orarul. Haideţi să vedem întâi cum funcţionează, care este adresabilitatea. Totdeauna dimensionezi această capacitate în funcţie de cerere”, a precizat ministrul Alexandru Rafila.

In aceste centre vor fi tratați pacienții Covid-19 care manifestă simptome ușoare sau medii și care prezintă cel puțin 2 factori de risc (diabet, boli cronice respiratorii, sistem imunitar deficitar, obezitate etc).

Spitale
Vesti bune in 2022 de la Spitalul CF Ploiesti: activitate reluata in cabinete de specialitate

La inceput de 2022, conducerea Spitalului CFR Ploiesti (manager: ec. Georgeta Rădulescu) vine cu vesti bune pentru pacientii care doresc sa isi faca anumite investigatii aici.

Astfel, cabinetele de specialitate din Ambulatoriul integrat al Spitalului General CF Ploiești își vor relua activitatea începând cu 3 ianuarie 2022. Pentru detalii – 0244552061 – int. 125.

De asemenea, Laboratorul de Radiologie și Imagistică Medicală își va relua activitatea tot începând cu 3 ianuarie 2022, pentru ecografii (cu bilet de trimitere) și tomografii computerizate (contra cost). Pentru mai multe informații 0244552061 – int. 161.

Spitale