Ziua Mondiala a Sanatatii
4 mins read

Ziua Mondiala a Sanatatii

În fiecare an pe data de 7 aprilie se sărbătoreşte Ziua mondială a sănătăţii, care marchează aniversare fondării Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în anul 1948. În fiecare an o temă este selectată pentru Ziua mondială a sănătăţii, iar această temă evocă aria de interes prioritară pentru OMS.

În acest an, tema campaniei de informare-educare a populației este reprezentată de bolile transmise prin vectori. Scopul acestei campanii este de a sensibiliza populația, profesioniștii din domeniul sănătății și autoritățile publice în privința amenințării pe care o reprezintă vectorii și bolile transmise prin aceștia și stimularea familiilor și comunităților pentru a acționa și a se proteja.

Mesajul Colegiului Medicilor din România de Ziua Mondială a Sănătăţii – 7 aprilie: Să vorbim despre depresie cu răbdare, curaj şi speranţă. Un prim pas în reuşita tratamentului este chiar recunoaşterea bolii

Aproximativ 350 de milioane de oameni, la nivel mondial, suferă de depresie. În Europa, numărul acestora se ridică la 40 de milioane, cu o prevalență care oscilează de la 3,8% la 6,3% din totalul populației, conform unui raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru anul 2015.

Riscul apariției depresiei devine mai mare în ultimele perioade ale vieții. Iată că, în timp ce, în medie 5,1% dintre femei și 3,6% dintre bărbați sunt depresivi, ratele în rândul persoanelor în vârstă cresc la peste 7,5% pentru femei și 5,5% pentru bărbați.

Din nefericire, depresia creşte riscul tulburărilor de anxietate, al consumului de medicamente sau alte substanţe dar şi al unor boli precum diabet şi boli de inimă.

Deşi este foarte frecventă şi poate afecta pe oricine, în orice etapă a vieţii, oamenii vorbesc cu mare greutate despre această boală. De aceea, este foarte important să reuşim să comunicăm atunci când apare depresia sau sa comunicăm cu cei care au o astfel de suferinţă.

Depresia poate fi prevenită şi tratată dacă este identificată la timp. Dar, pentru că boala rămâne într-un con de umbră, cel puțin 75% din totalul persoanelor care suferă de depresie majoră nu primesc tratament adecvat, arată acelaşi studiu al OMS.

Depresia este o afecţiune care, de cele mai multe ori, este ascunsă, negată şi de aceea insuficient diagnosticată şi tratată.

Potrivit OMS, sunt ţări în care doar 1 din 10 oameni afectaţi de depresie primesc tratament, în principal din cauza accesului redus la îngrijiri medicale de specialitate dar şi a fricii de a fi stigmatizaţi în societate.

Conform estimărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în anul 2020 depresia va fi a doua cauză de dizabilitate imediat după afecţiunile cardio -vasculare.

Este esenţială depistarea persoanelor cu risc de depresie. Iar riscurile de a deveni depresiv sunt intensificate de sărăcie, pierderea sau lipsa locului de muncă, pierderea persoanei iubite, de boli fizice dar şi de abuzul de droguri sau alcool.

Şi, aşa cum spunea Directorul Regional OMS pentru Europa, Dr. Zsuzsanna Jakab, este foarte importantă creşterea gradului de conștientizare, de înțelegere și de reducere a stigmatizării.

Ziua Mondială a Sănătății 2017 se concentrează asupra depresiei şi pentru că, pe lângă faptul că boala reprezintă a doua cauză de dizabilitate sau pierdere a sănătăţii, este şi una din cauzele pricipale de suicid. Numai în zona europeană a OMS au loc anunal 128. 000 de decese prin sinucidere.

Iată de ce, de Ziua Mondială a Sănătăţii, 7 aprilie, lansăm un apel la sprijin pentru cei care au această suferinţă.

„Să-i ajutăm pe cei depresivi, să le fim aproape, să le dăm o mână de ajutor, să-i îndrumăm spre medic, să nu îi izolăm, să nu îi marginalizăm. Depresia poate fi o boală ca oricare alta. Să vorbim despre ea cu răbdare, curaj şi speranță. Să înţelegem că un prim pas pentru reuşita tratamentului este chiar recunoaşterea şi acceptarea bolii”, spune preşedintele CMR, Gheorghe Borcean.

Mai mult decât atât, un corp medical excepţional, format din profesionişti este oricând deschis să discute cu cei care nu pot ieşi dintr-o stare depresivă.

Sursa: CMR