Spitale

Unitatea de Primiri Urgente de la Spitalul Judetean Ploiesti, EXTINDERE SI MODERNIZARE!

Încep lucrările pentru modernizarea și extinderea Unității de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean de Urgențe Ploiești.
„Începând de mâine, 22 octombrie, constructorul are un termen de maxim 18 luni să finalizeze atât modernizarea UPU actuale, cât și extinderea acesteia.
Lucrurile se mișcă în sensul bun în județul Prahova și cele mai bune exemple sunt legate de sistemul medical, cel de care avem nevoie cu toții, săraci sau bogați, tineri sau vârstnici!
Astăzi, am dat „undă verde” pentru începerea lucrărilor la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean. Am avut o întâlnire cu toți factorii implicați în realizarea acestui amplu proiect, iar de mâine va începe organizarea de șantier.
Sunt lucrări de modernizare, de extindere și de dotare cu aparatură performantă a uneia dintre cele mai fierbinți zone ale unui spital, acolo unde aparatura modernă și corpul medical fac diferența între viață și moarte!
Actuala Unitate de Primiri Urgențe a Spitalului Județean, deși înființată în anul 2008, nu mai corespunde în prezent tuturor cerințelor actuale. Este subdimensionată, iar circuitele funcționale interioare trebuie regândite, lucru care se va realiza prin aplicarea prevederilor din proiectul tehnic al investiției. Tocmai din aceste cauze au apărut, de-a lungul timpului, nemulțumiri atât din partea bolnavilor, cât și a aparținătorilor, dar și din partea medicilor care lucrează într-un mediu învechit.
Dacă vă întrebați cum se vor desfășura lucrările, vă răspund foarte clar: nu vor afecta activitatea de la Unitatea de Primiri Urgențe, pentru că într-o primă etapă va avea loc extinderea corpului de clădire existent. Mai apoi, va fi reabilitat imobilul actual, care fi ulterior racordat la clădirea nou-construită, cele două corpuri urmând să fie interconectate.
Costurile acestor lucrări, realizate parțial cu fonduri europene, dar în mare parte cu finanțare de la bugetul Consiliului Județean, se ridică la circa 18,5 milioane de lei, din care aproape 12 milioane de lei reprezintă cofinanțarea autorității județene. A fost nevoie de o asemenea sumă de la bugetul județean pentru ca Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean să devină cu adevărat o structură modernă și cu dotări la nivelul anului 2020!
Și, pentru că vorbim despre dotări, la finalizarea proiectului – prevăzută a avea loc spre finalul anului viitor – corpul medical va avea la îndemână și echipamente medicale noi, pentru o cât mai corectă diagnosticare a afecțiunilor de care suferă pacienții.
Acest proiect este încă o etapă de modernizare a infrastructurii medicale din Prahova. Nu este însă și ultima, pentru că urmează reabilitarea ambulatoriului integrat și, ulterior, și extinderea Spitalului Județean cu un corp nou de clădire, care va permite mutarea secțiilor exterioare de la Boldescu și de la Buna Vestire în locația de pe Găgeni!
Toate acestea, pentru sănătatea prahovenilor!”, transmite Bogdan Toader, președintele Consiliului Județean Prahova.
Într-o postare pe constul său de socializare, special dedicată acestui subiect, președintele forului județean mulțumește colegilor din Consiliul Județean Prahova „pentru implicarea lor în acest proiect, cât și consilierilor județeni pentru votul de încredere acordat acestuia!”
AȘADAR, lucrare de anvergură extrem de necesară, pusă acum în practică.
IMPORTANT: Valoarea totală a lucrărilor este de 18.566.621 de lei.

Începând de mâine, 22 octombrie, constructorul are un termen de maxim 18 luni să finalizeze atât modernizarea UPU actuale, cât și extinderea acesteia.