Analiza si prognoza

TOT ALARMANT: 592 de cazuri noi de COVID-19! 31 de cazuri noi in PRAHOVA!

Grupul de Comunicare Strategică informează că, până astăzi, 10 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 31.381 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

Vestea bună este că, dintre persoanele confirmate pozitiv, 22.812 au fost externate, dintre care 21.129 de pacienți vindecați și 1.683 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

ATENȚIE: De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 592 noi cazuri de îmbolnăvire.

Prahova are 31 de cazuri noi!

De la începutul epidemiei și până în prezent, la nivelul județului Prahova, 710 persoane au fost confirmate cu noul coronavirus, dintre care 33 au decedat, iar 159 au fost declarate vindecate și externate.

În spitalele din județ, unde sunt tratați bolnavi COVID-19, în secțiile de Terapie Intensivă, sunt internați 19 pacienți. A fost operaționalizată și unitatea mobilă de Terapie Intensivă care a ajuns în urmă cu două săptămâni la Spitalul Județean de Urgență Ploiești.

Echipaje mixte din cadrul Ministerului Afacerilor de Interne (MAI) au continuat acțiunile privind ordinea și siguranța publică și alte misiuni impuse de contextul actual.

Pe parcursul zilei de 08 iulie, au fost efectuate verificări la 265 de persoane dintre cele care aveau recomandare de izolare la domiciliu, alte 524 au fost legitimate, iar 306 șoferi au fost opriți în trafic în vederea efectuării controalelor specifice acestui context. Au mai fost verificate și 78 de societăți comerciale.

În urma acestor demersuri, au fost aplicate 143 de sancțiuni, în valoare de 50900 de lei.

Detalii: AICI