News alert: Situatia personalului medical din Prahova afectat de coronavirus – 3 aprilie 2020

  • 3 aprilie 2020

În data de 3 aprilie 2020, la nivelul județului Prahova, sunt monitorizate de către Direcția de Sănătate Publică (DSP) 4.001 persoane aflate în izolare voluntară la domiciliu. În ultimele 24 de ore, au ieșit de sub această măsură 694 de persoane, în timp ce alte 510 au intrat în auto-izolare pentru o perioadă de 14 zile. În carantină instituționalizată se află, în prezent, 324 de persoane.

 

Potrivit datelor furnizate de DSP Prahova, situația cadrelor medicale infectate cu COVID-19, dar și a celor aflate în izolare, în județul nostru, este următoarea: 2 medici confirmați, iar alți 13 aflați în auto-izolare, 3 asistente cu rezultate pozitive la infecția cu noul coronavirus, iar 40 aflate în autoizolare, 7 infirmiere, 6 îngrijitoare, o farmacistă și un brancardier se află în auto-izolare.

 

Potrivit Grupului de Comunicare Strategica, in Prahova sunt confrimate pana azi 27 de cazuri de infectare cu noul coronavirus.

Comunicatul Spitalului Campina, unde un doctor a fost gasit pozitiv, fiind internat in alta unitate

Spitalul Municipal Campina a remis un comunicat de presa prin care „Va informam ca la data prezentului anunt (n.n. 2 aprilie 2020, ora 14), un medic angajat al Spitalului Municipal Campina este internat intr-o alta unitate sanitara unde a fost diagnosticat pozitiv Covid.

In cursul serii precedente am solicitat Directiei Sanitare Prahova inceperea procedurii de evaluare epidemiologica in spital. Un numar de 20 angajati, toti fara simptomatologie, au fost considerati contacti. Pentru acestia s-a luat masura izolarii la domiciliu timp de 14 zile.

Totodata, va informam ca, pana in acest moment, in spitalul nostru nu s-a inregistrat niciun pacient pozitiv Covid. Vom reveni cu alte elemente in functie de evolutia situatiei”.