Eveniment

SA NE MANDRIM CU ASA CEVA? Avem 8 focare in judet, cu aproape 200 de pacienti!

În Prahova, în prezent, sunt active 8 focare cu 192 de persoane, în total, confirmate cu noul coronavirus.

Este anunțul oficial din partea DSP Prahova, joi, 6 august. Nu sunt „bălării” crescute în imaginația cuiva. Sunt pacienți, drame, oameni care speră să se vindece cât mai repede, dar… sunt acestea și rezultatele ignoranței și bășcăliei care pentru unii, din păcate, este egală cu „a fi stilat”, „a fi în trend”.

Potrivit informațiilor oficiale, numărul de teste realizat în județ, de la începutul epidemiei și până în prezent, este de 15247.

Până la această dată, de la începutul epidemiei, la nivelul județului Prahova, au fost confirmate ca infectate cu virusul SARS-CoV-2 un număr de 2373 de persoane. Dintre acestea, 257 au fost declarate vindecate și externate, iar 96 au decedat. Ultimele trei decese raportate au fost în cazul a trei persoane de sex feminin, cu vârstele de 42,63 și 69 de ani.