Stiri

Precizari suplimentare referitoare la accesul asiguratilor la medicamentele scumpe

În urma afirmaţiilor făcute în spaţiul public, conform cărora baza legală a trecerii de la prescrierea medicamentelor scumpe pe baza avizelor comisiilor de experţi ale CNAS/caselor de asigurări de sănătate la prescrierea directă, cu respectarea protocoalelor terapeutice, ar fi neclară, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate precizează că în aplicarea HG nr. 18/2017, care elimină pârghia administrativă a comisiilor de experţi, CNAS a emis Ordinul 141 (publicat în M. Of. nr. 151/28.02.2017 şi pe site-ul instituţiei), dezbătut public în prealabil cu respectarea regulilor de transparenţă decizională. În acelaşi scop, MS şi CNAS au operat o serie de modificări în Ordinul comun 1301/500/2008, de aprobare a protocoalelor terapeutice (Ordinul MS/CNAS nr. 192/142, publicat în M.Of. nr. 152/28.02.2017). Totodată, CNAS a mai efectuat modificări în alte acte normative subsecvente referitoare la prescrierea medicamentelor şi la raportarea activităţii furnizorilor de servicii medicale şi medicamente, pentru a le pune în acord cu trecerea la noua procedură de prescriere a medicamentelor scumpe.

Noua procedură de prescriere a medicamentelor respective este extrem de simplă: începând cu 1 martie a.c., medicii prescriptori trebuie doar să completeze formularul aferent protocolului terapeutic pentru medicamentul/boala respectivă şi să îl transmită prin mijloace electronice către casele de asigurări de sănătate cu care aceştia sunt în relaţii contractuale, după care reţeta poate fi emisă. În scurt timp, transmiterea se va face online către Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS), urmând ca reţeta să fie prescrisă după primirea unei confirmări de la sistemul informatic menţionat.

În pregătirea renunţării la avizele comisiilor de experţi, CNAS a organizat o videoconferinţă cu casele de asigurări de sănătate, cărora li s-a solicitat să organizeze întâlniri cu medicii prescriptori şi cu reprezentanţii farmaciilor, pentru explicarea noii proceduri de prescriere a medicamentelor scumpe. Totodată, orice medic prescriptor sau farmacie care are neclarităţi referitoare la actuala procedură se poate adresa pentru lămuriri casei de asigurări de sănătate cu care se află în contract.

În aceste condiţii, CNAS este surprinsă să constate că deşi de-a lungul anilor au fost numeroase solicitări de renunţare la avizarea tratamentelor scumpe prin comisiile de experţi şi de eliminare a timpului de aşteptare între diagnostic şi începerea efectivă a tratamentului, acum, când acest deziderat a fost îndeplinit, se exprimă public regrete faţă de mecanismul birocratic desfiinţat, în unele cazuri chiar de aceleaşi persoane care l-au criticat vehement drept greoi şi ineficient.