Prahova, 89 de cazuri noi duminică! Semn bun înainte de… Craciun?!
1 min read

Prahova, 89 de cazuri noi duminică! Semn bun înainte de… Craciun?!

Duminică, 20 decembrie, GCS a anunțat petru județul Prahova numai 89 de cazuri noi de Covid și o rată de infectare de 2,49 la mia de locuitori! Cum ar fi să fie un semn bun, așa… ca înainte de Crăciun?!?

Da, dar cu atât mai mult trebuie să rămânem absolut RESPONSABILI și să păstrăm regulile de protecție!

De la începutul epidemiei și până în prezent, la nivelul județului Prahova, 22814 de persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2. Din totalul acestora, 676 de pacienți au decedat, conform raportărilor Direcției de Sănătate Publică (DSP) Prahova. Ultimele decese înregistrate au fost în rândul a doi bărbați (63*- fără comorbidități, 80 ani – cu mai multe afecțiuni medicale).

Cele 89 de persoane nou raportate ca fiind infectate cu SARS-CoV-2, în Prahova, fac parte din următoarele categorii de vârstă:

Grupa de vârstă (ani) Număr persoane
0 – 18 — 4
19 – 29 — 6
30 – 39 — 19
40 – 49 — 20
50 – 59 — 20
60 – 69 — 12
70 – 79 — 7
80 – 89 — 1
Peste 90 — 0
Total 89

Numărul total de locuri destinate îngrijirii pacienților cu COVID-19, în Prahova, este de 428, dintre care 370 de paturi sunt ocupate. La ATI, toate locurile au fost raportate ca fiind ocupate.
(*Situația este în dinamică, iar aceste informații pot suferi modificări de la o oră la alta)

Pentru București, rata de infectare este de 6,16, mult sub cifrele zilelor trecute.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.350 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

498.777 de pacienți au fost declarați vindecați până azi, după cum anunță autoritățile.