Analiza si prognoza

Prahova- 252 de cazuri noi! La nivel national, sunt 7.753 cazuri noi!

Prahova a raportat azi 252 de cazuri noi și are o rată de infectare de 4,43/1000 de locuitori! Parcă- parcă… o rază de speranță. Că doar nu ca să-și „răcească gura” insistă medicii cu măsurile de protecție! Că, după unii, nici centură de siguranță n-ar trebui că… vezi Doamne, ne țintuiește în loc și…e semn al SUPUNERII! EI BINE, NU! Vă mai aduceți aminte de vorba bătrânească „PAZA BUNĂ TRECE PRIMEJDIA REA”?!?!

Sunt, iată și semne… nu multe, dar sunt că dincolo de răfuieli, de idei, negații, isterii pe tonuri acute, declarații și gesturi de tot soiul, măsurile de protecție, restricțiile… împotriva cărora mulți își… „zbiară” nemulțumirea și neînțelegerea, dau, totuși, rezultate. Județul Sibiu, de exemplu, ajuns mai acum o săptămână într-o situație critică, raportează azi NUMAI 82 de cazuri noi, Prahova- sub 300 (!), Sălajul 38 și… nu sunt singurele exemple.

Sigur, nu e încă momentul să jubilăm, să renunțăm la restricții! Nicidecum! Sunt încă mari probleme în țară. Secțiile ATI sunt arhipline și numărul deceselor rămâne foarte mare. Dar, chiar dacă nu se schimbă totul „peste noapte”, ceva-ceva… se simte mișcându-se către un BINELE AȘTEPTAT! Dar, în continuare, cu și mai mare convingere, e nevoie să luptăm, să ne implicăm toți. Toți din fiecare comunitate!

De la începutul epidemiei și până în prezent, la nivelul județului Prahova, 17410 de persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2. Din totalul acestora, 471 de pacienți au decedat, conform raportărilor Direcției de Sănătate Publică (DSP) Prahova. Ultimele decese înregistrate au fost în rândul a cinci persoane de sex masculin (42, 55, 64, 73, 77 ani). Cu exepția bărbaților în vârstă de 55 și 64 de ani, ceilalți figurau în dosarele medicale cu comorbidități.Cele 252 de persoane nou înregistrate cu SARS-CoV-2, în Prahova, fac parte din următoarele categorii de vârstă:

Grupa de vârstă (ani) Număr persoane:

0 – 18: 5 persoane

19 – 29: 14 persoane

30 – 39: 43 persoane

40 – 49: 58 persoane

50 – 59: 53 persoane

60 – 69: 42 persoane

70 – 79: 28 persoane

80 – 89: 8 persoane

Peste 90: 1 persoană

Total 252

Numărul total de locuri destinate îngrijirii pacienților cu COVID-19, în Prahova, este de 428, dintre care 411 paturi sunt ocupate. La ATI, toate locurile pentru pacienții cu SARS-CoV-2 au fost raportate ca fiind ocupate. (*Situația este în dinamică, iar aceste informații pot suferi modificări de la o oră la alta)

Numărul de teste realizat în județ, de la începutul epidemiei și până în prezent, este de 41370 (nu sunt incluse în acest număr testele efectuate la cerere de către persoanele fizice și juridice), conform centralizării DSP Prahova. Incidența cumulată a cazurilor active (din ultimele 14 zile) din județ, raportată la 1000 de locuitori, este de 4,43. Echipaje mixte din cadrul Ministerului Afacerilor de Interne au continuat acțiunile privind ordinea și siguranța publică și alte misiuni impuse de contextul actual. Au fost efectuate verificări la 2843 de persoane dintre cele care au decizii de carantină sau de izolare la domiciliu, emise de către DSP Prahova. Au fost legitimate alte 5808 de persoane, 468 de auto au fost oprite în trafic în vederea controalelor specifice contextului și 131 societăți comerciale au fost, de asemenea, verificate.În urma acestor demersuri, au fost aplicate 182 sancțiuni (87 – nerespectarea măsurilor de asigurare a rezilienței comunităților LG 55/2020, 16 pentru nerespectarea măsurilor de diminuare a impactului riscurilor Lg 55/2020, 66 – în cadrul acțiunilor punctuale, 12 – purtarea necorespunzătoare de către pasageri, a măștii de protecție, în mijlocul de transport pe toată durata călătoriei, 1 – nepurtarea sau purtarea necorespunzătoare a măștii de protecție de către conducătorul auto), în valoare totală de 18000 lei.

***GCS informează că, până marți, 24 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 430.605 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

304.188 de pacienți au fost declarați vindecați până azi.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 7.753 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. 

Detalii: