Eveniment

Peste 3.000 de prahoveni sunt in auto-izolare la domiciliu

La nivelul județului Prahova, în data de 23 martie 2020, sunt monitorizate de către Direcția de Sănătate Publică (DSP) 3.121 persoane aflate în auto-izolare la domiciliu, dintre care 171 au intrat sub această măsură în ultimele 24 de ore. În același interval, 64 au finalizat perioada de izolare de 14 zile. În carantină instituționalizată se află 99 de persoane.

În ultimele 24 de ore, structurile Ministerului Afacerilor de Interne au derulat o serie de controale la diverși agenți economici în vederea verificării respectării normelor privind suspendarea activităţii de servire şi consum al produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice, dar și pentru depistarea altor nereguli.

În intervalul 22-23 martie au fost verificate 1906 locații ale persoanelor aflate în auto-izolare, controale care au vizat 2857 de cetățeni.

În urma celor constate au fost întocmite 4 dosare pentrunerespectarea măsurilor de auto-izolare/carantinare.

Totodată, în acest context, au fost aplicate și patru sancțiuni contravenționale, dintre care trei pentru nerespectarea măsurii autoizolării, iar una pentru alte fapte.

La nivelul județului Prahova, în centrele de carantină sunt disponibile, până în prezent, 151 de locuri.

Vă reamintim că începând de astăzi, 23 martie, de la ora 22.00, conform Ordonanței Militare nr.2/21.03.2020, se va restricționa circulația persoanelor în afara locuinței/ gospodăriei. În intervalul orar 22.00- 6.00, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru motivele:

  1. a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  2. b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
  3. c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
  4. d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
  5. e) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice.

Potrivit art. 5, din Ordonanța amintită anterior, pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.

De asemenea, pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.

Fac excepție de la aceste prevederi personalul din cadrul Administrației Prezidențiale, Parlamentului României, Guvernului României, Ministerului Public, instituțiilor sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională, corpului diplomatic și personalul care asigură serviciile de utilitate publică.

Declarația pe propria răspundere poate fi completată integral olograf („de mână”), cu preluarea tuturor elementelor prevăzute în modelul declarației pus la dispoziție.

Declarația pe proprie răspundere completată se va afla în posesia persoanei care efectuează deplasarea, împreună cu documentul de identitate, și va fi pusă la dispoziția reprezentanților Poliției Române, ai Jandarmeriei sau ai Poliției Locale la momentul legitimării persoanei.

Reprezentanții Poliției Române, ai Jandarmeriei sau ai Poliției Locale pot efectua fotografirea documentelor (declarație pe proprie răspundere și act de identitate) la momentul legitimării persoanei.

Modelul de declarație poate fi descărcat de pe site-ul web al Guvernului României, Ministerului Afacerilor Interne, DSP Prahova, precum și de pe site-urile celorlalte instituții cu atribuții în domeniu.

Nu în ultimul rând, cetățenii sunt sfătuiți să se informeze doar din surse oficiale https://stirioficiale.ro/informatii care prezintă datele actualizate despre contextul în care ne aflăm.

TELEFOANELE UTILE PENTRU INFORMAREA PERSOANELOR VENITE ÎN ROMÂNIA DIN ZONELE DE RISC ȘI AFLATE ÎN IZOLARE

DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ (DSP) PRAHOVA:

 

PROGRAM:
Luni – Joi: 08.30 – 16.30 // Vineri: 08.30 – 14.00
– 0244/407.776
– 0244/407.780
– 0244/407.760
– 0244/595.402
PERMANENȚĂ: 0745633707

CENTRUL JUDEȚEAN DE COORDONARE ȘI CONDUCERE A INTERVENȚIEI (la ISU Prahova)
– 0244/515.933
– 0244/541.438

Dacă sunteți în străinătate și doriți să aflați informații legate de prevenirea infectării cu virusul COVID-19, puteți apela numărul de telefon: +4021.320.20.20, din orice rețea, cu tarif normal, disponibil la orice oră.
Linia telefonică este destinată strict informării cetățenilor și nu este un număr de urgență!

TELVERDE 0800 800 358 – valabil pentru apeluri internaționale.