OAMENII in ALB din Spitalul Judetean Ploiesti
3 mins read

OAMENII in ALB din Spitalul Judetean Ploiesti

Nu-i cunosc personal. Dar cu siguranță, dacă voi avea ocazia, pentru mine, ca om simplu, dar și… în calitate (întâmplătoare) de jurnalist, va fi o ONOARE.  Vorbesc acum despre OAMENII (da, cu MAJUSCULE) în ALB.

Și când spun OAMENI am cu totul proprietatea acestui cuvânt și, referindu-mă la dumnealor,  îl rostesc cu tot respectul.

Da… vă vorbesc despre OAMENII în ALB din Spitalul Județean Ploiești.

Medici, asisente, infirmiere. Inimi care bat pentru semenii lor. OAMENI care vindecă nu doar prin consultații, tratamente, intervenții chirurgicale, ci și prin…vorbe, prin cuvânt, prin atitudine și implicare. Prin omenie.

Am auzit pacienții(inclusiv tatăl meu) povestind despre medici care vin la patul pacientului înainte sau după operație și mângâie, la propriu, pacientul, stau de vorbă, se interesează și, oricând, în măsura puținului timp disponibil (poate de ordinul secundelor sau minutelor)- dat fiind greul muncii, cu mulți pacienți, cu probleme și situații limită vorbesc la telefon, cu răbdare, înțelegere, empatie, cu acea omenie care izvorăște din credință șidin respectul față nobila profesie, față de semeni, cu aparținătorii.

De altfel, am avut ocazia, prin experiența personală (și fără să se știe că, de fapt, sunt jurnalist),să descopăr o pleiadă de OAMENI în alb care își asumă cu demnitate, bunătate, responsabilitate maximă profesia, în numele binelui, al luptei pentru vindecarea celor suferinzi. Am cunoscut OAMENI. Oameni care au darul de a se implica, de a vorbi, de a alina… de la Medic șef de secție la doamnele care răspund în centrală, de la Asistenta șefă, la infirmieră, de la gardianul de la poartă la asistentă…

OAMENI. Da, așa înveșmântați în majusculele unei profesii complexe dedicate vieții. Și NU, nu „croșetez” în mod expres cuvinte alese „pe sprânceană” intenționat. Spun doar că mă bucur că aici, la Ploiești, în Spitalul Județean, sunt  la datorie, 24 de ore din 24, OAMENI. OAMENI în ALB. Care înfuntă situații dificile, care își pun inima în palma unei misiuni extrem de dificile, din dragoste și respect pentru oameni. Care știu să abordeze o situație critică, sunt omiprezenți, și prin orice gest „respiră” OMENIE, PROFESIONALISM.

 În numele tuturor pacienților, în numele prahovenilor, MULȚUMESC OAMENILOR în ALB din Spitalul Județean.

***

În Creștinism, albul reprezintă puritatea și adevărul. Sfântul Duh este înfățișat ca un porumbel alb. Albul e culoarea sacră a papalității și catolicismului.

Albul este asociat curățeniei, vindecării, mediului steril. Are un impact puternic asupra celui care o privește, dându-i sentimentul de siguranță.

Albul reprezintă, totodată, optimismul și generozitatea, sentimente ce ajută sufletul să se vindece și să se purifice.