Eveniment

Lions Club Ploiesti – Proiect Diabet DIA16117/124, Grupuri Suport Emotional

În cadrul proiectului derulat pe baza grantului DIA 16117/124 Adolescent Diabetes Camps and Support Groups, Romania, finanțat de către Lions Clubs International Foundation împreuna cu Lions Club Ploiesti și District 124 România, s-au desfașurat mai multe sesiuni de grupuri suport emoțional pentru diabet, în perioadele Septembrie 2018 – Iunie 2019 și August 2019 – Mai 2020.

Astfel, psihologul Iuliana Gheorghe a consiliat copiii și părinții acestora care au participat in grupuri de câte 10 la sesiuni, asigurând:

  • suport emoțional pentru a depăși în mod sănătos situația de criză familială și socială cauzată de viața cu diabet zaharat tip 1;
  • dezvoltarea unor comportamente adaptative, bazate pe înțelegerea corectă a situației de viață pe care o traversează;
  • prevenirea apariției sindromului alienării parentale;
  • descărcarea, în mod sănătos și securizant, a tensiunilor asociate traumei conflictului familial;
  • dezvoltarea capacității de a construi relații pozitive, bazate pe încredere și comunicare autentică;
  • prevenirea apariției unor tulburări de comportament asociate modului de viață impus de diabetul zaharat tip 1;
  • crearea unui cadru emoțional securizant, în care să poată împărtăși experiența proprie;
  • însușirea unor cunoștințe despre cum să ofere sprijin copiilor pentru a depăși în mod sănătos situația de a fi diferit;
  • dezvoltarea unui plan de viață realist, în conditiile vieții cu diabet zaharat;
  • identificarea resurselor interne (trăsături, abilități, calități) și externe (persoane, locuri, resurse medicale) pentru a depăși o eventuală situație traumatizantă/abuzivă, în urma vieții cu diabet zaharat tip 1;
  • suport personalizat, focalizat pe problemele și temele pe care le-au adus în discuție părinții participanți la grup.

 

Membrii Lions Club Ploiești au organizat sesiunile de grupuri suport până în luna Martie 2020, urmând ca apoi acestea să se desfașoare în mediu virtual. Astfel, a fost pregătit suportul scris, respectiv informații esențiale pe care copiii trebuie să le respecte în această perioadă deosebit de dificilă pentru ei. Au fost o serie de măsuri de prevenție precum și măsuri de reintegrare în viața socială după ridicarea restricțiilor, care au fost diseminate prin intermediul IT pentru copii și pentru părinții acestora.

 

„Grupurile suport continua in varianta virtuala pana la finalizarea proiectului, la inceputul lunii Iunie 2020. Feed-back-ul obtinut de noi de la participantii la sedinte a fost unul foarte pozitiv, motiv pentru care Clubul Lions din Ploiesti va continua sa organizeze sedinte de grup suport emotional pentru copii cu diabet si parintii acestora”, se arata intr-un comunicat al Asociatiei Lions Club Ploiesti.