Informare de presa privind situația COVID-19, in Prahova, 24 martie 2020
3 mins read

Informare de presa privind situația COVID-19, in Prahova, 24 martie 2020

La nivelul județului Prahova, în data de 24 martie 2020, sunt monitorizate de către Direcția de Sănătate Publică (DSP) 3469 persoane aflate în auto-izolare la domiciliu, dintre care 381 au intrat sub această măsură în ultimele 24 de ore, în timp ce 33 au finalizat perioada de izolare. În carantină instituționalizată se află 111 persoane.

Structurile Ministerului Afacerilor de Interne au derulat, încă de la debutul epidemiei, o serie de controale la persoanele aflate în auto-izolare și la diverși agenți economici în vederea verificării respectării normelor privind suspendarea activităţii de servire şi consum al produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice, dar și pentru depistarea altor nereguli.

Până în prezent, au fost deschise 31 de dosare penale, dintre care 29 pentru încălcarea art. 352 privind zădărnicirea combaterii bolilor, unul pentru încălcarea art. 357 privind falsificarea/ substituirea de alimente sau alte produse, iar unul pentru încălcarea Legii241/2005 privind evaziunea fiscală.

În intervalul 23-24 martie au fost verificate 3141 de persoane aflate în auto-izolare. În urma acestor controale, o persoană care nu a fost găsită la domiciliu unde ar fi trebuit să fie în auto-izolare a fost plasată în carantină forțată. Suplimentar,a fostsancționată contravențional conform prevederilor art. 8, alin. 1 din Ordonanța Militară 1/2020.

De asemenea, în urma verificărilor din intervalul amintit mai sus, au fost întocmite două dosare de cercetare penală, dintre care unul pentrunerespectarea măsurilor de auto-izolare/carantinare, iar altul pentru falsificarea/ substituirea de alimente sau alte produse.

Au fost aplicate și cinci sancțiuni contravenționale în valoare totală de 21.500 lei. Patru dintre acestea au fost pentru nerespectarea măsurii autoizolării, iar una pentru fapte de natură economică.

Vă reamintim că începând cu data de 23 martie, de la ora 22.00, circulația persoanelor în afara locuinței/ gospodăriei este restricționată în intervalul orar 22.00- 6.00, conform Ordonanței Militare nr.2/21.03.2020.

Echipaje mixte de polițiști, jandarmi și polițiști locali au efectuat luni seară, începând cu orele 22.00, o acțiune pentru asigurarea unui climat optim de siguranță publică, ce a avut ca principal scop  verificarea respectării măsurilor dispuse prin Ordonanța Militară nr.2 din 21.03.2020.

În cadrul activității au fost controlate în trafic, pe raza municipiului Ploiești și a comunelor arondate, 166 de autovehicule și legitimate 260 de persoane. Totodată, au fost aplicate 40 desancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor art.5 din Ordonanța Militară nr. 2 din 21.03.2020, valoarea acestora depășind suma de 36.000 de lei.

TELEFOANELE UTILE PENTRU INFORMAREA PERSOANELOR VENITE ÎN ROMÂNIA DIN ZONELE DE RISC ȘI AFLATE ÎN IZOLARE

DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ (DSP) PRAHOVA:

PROGRAM:
Luni – Joi: 08.30 – 16.30 // Vineri: 08.30 – 14.00
– 0244/407.776
– 0244/407.780
– 0244/407.760
– 0244/595.402
PERMANENȚĂ: 0745633707

CENTRUL JUDEȚEAN DE COORDONARE ȘI CONDUCERE A INTERVENȚIEI (la ISU Prahova)
– 0244/515.933
– 0244/541.438

Dacă sunteți în străinătate și doriți să aflați informații legate de prevenirea infectării cu virusul COVID-19, puteți apela numărul de telefon: +4021.320.20.20, din orice rețea, cu tarif normal, disponibil la orice oră.
Linia telefonică este destinată strict informării cetățenilor și nu este un număr de urgență!

TELVERDE 0800 800 358 – valabil pentru apeluri internaționale.