Inca un focar la Urlati: Zeci de cazuri, intr-un centru medico-social pentru adulti

  • 10 noiembrie 2020

Direcția de Sănătate Publică Prahova a identificat un nou focar la o unitate medico-socială, destinată persoanelor adulte, din Urlați.

Potrivit informațiilor oficiale, acolo au fost confirmate cu noul coronavirus nu mai puțin de 73 de persoane, dintr-un efectiv de 237 de beneficiari și angajați.

Dintre cei depistați pozitiv în urma testărilor periodice care sunt realizate în astfel de centre din Prahova, 21 sunt salariați, iar… 52 sunt beneficiari.

Angajații s-au izolat la domiciliu, sub supravegherea medicilor de familie, iar persoanele internate în centru au fost izolate în unitate, fiind sub supraveghere medicală permanentă, potrivit DSP.

Totodată, s-a efectuat dezinfecția spatiilor.