Legislativ

Finantarea caminelor pentru persoane varstnice, modificata prin OUG

Persoanele vârstnice care locuiesc în cămine publice, dar și cele care au nevoie de îngrijire personală la domiciliu vor putea beneficia de serviciile sociale potrivit nevoilor acestora și de creșterea calității vieții ca urmare a îmbunătățirii mecanismului de finanțare a serviciilor sociale, prin Ordonanța de urgență aprobată de Guvern.

Actul normativ modifică Legea nr.17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice și Legea nr. 195/2006, Legea-cadru a descentralizării, armonizând, în principal, neconcordanțele și disfuncționalitățile legislative legate de finanțarea cheltuielilor curente de funcționare în căminele publice destinate persoanelor vârstnice, ca servicii publice descentralizate.

Una dintre cele mai importante modificări prevăzute în actul normativ adoptat astăzi este că serviciile de asistenţă socială pentru persoane vârstnice se vor asigura prin împărţirea responsabilităţii între administraţia publică centrală şi cea locală, nu vor mai ține de competența exclusivă a administrației publice locale, finanțarea acestora asigurându-se cu respectarea principiului subsidiarității care stă la baza sistemului național de asistență socială.

Astfel, în completarea contribuției persoanei beneficiare/susținătorilor legali, se alocă sume din bugetele locale și, în completarea acestora, sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, în proporţie de cel mult 10% din necesarul stabilit anual de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, la elaborarea bugetului de stat, în baza standardelor minime de cost aprobate prin hotărâre a Guvernului, în condițiile legii.

Actul normativ armonizează, de asemenea, legea specială prin asistența socială a persoanelor vârstnice, Legea nr.17/2000, cu prevederile Legii asistenței sociale nr.292/2011, în ceea ce privește evaluare nevoilor comunității și planificarea serviciilor sociale adresate persoanelor vârstnice pentru a răspunde acestor nevoi în modul cel mai eficient.

Autorităților administrației publice locale prin serviciul public de asistență socială și prin compartimentul de contractare de servicii sociale de la furnizori publici sau privați (pe bază de contracte sau convenţii de parteneriat) au următoarele obligații:
• estimarea anuală a numărului persoanelor vârstnice dependente care necesită sprijin pentru activitățile de bază ale vieții zilnice;
• estimarea numărului persoanelor vârstnice care nu primesc ajutor pentru îndeplinirea activităţilor instrumentale ale vieții zilnice din partea îngrijitorilor informali şi voluntari;
• elaborarea indicatorilor de eficiență cost/beneficiu.