Spitale

Cum decurg lucrarile la extindere la UPU de la Spitalul Judetean Ploiesti

Președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, a verificat, în această dimineață, stadiul lucrărilor la Unitatea Primiri Urgențe (UPU), din incinta Spitalului Județean de Urgență (SJU) Ploiești.

Lucrările de extindere, reabilitare și modernizare a Unității de Primiri Urgențe (UPU), începute în toamna anului trecut continuă și în prezent. Acestea se desfășoară în mai multe etape: s-a început mai întâi extinderea UPU, iar ulterior vor fi efectuate lucrări de reabilitare și modernizare a actualelor spații.

Proiectul „Extindere, reabilitare,modernizare și recompartimentare unitate de primiri urgențe a Spitalului Județean de Urgență Ploiești” este finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020.

Valoarea totală a lucrărilor  este  de 18.566.621 de lei, din care 6.700.260 de lei reprezintă cheltuieli nerambursabile, iar 11.729.621 lei este contribuţia solicitantului în proiect.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă îmbunătățirea calității și a eficienței îngrijirii spitalicești de urgență la nivelul Unității de Primiri Urgențe Ploiești.

Beneficiarii principali ai proiectului sunt pacienții din Prahova și din regiune, cei aflați  în tranzit, dar și personalul medical și auxiliar care deservește UPU.

Președintele Bogdan Toader s-a arătat mulțumit de calitatea lucrărilor, acestea fiind în graficul stabilit.

Modernizarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, face parte dintr-un amplu proiect, derulat de Consiliul Județean Prahova, proiect ce vizează reabilitarea celei mai mari unități medicale din județ, sănătatea fiind una din prioritățile administrației județene.