Spitale

Bogdan Nica, seful DSP Prahova: 49 de cadre medicale sunt in izolare la un centru de carantina

Dupa ce o asistentă a Spitalului Județean de Urgență Ploiești a fost confirmată sâmbătă, 25 aprilie, cu noul coronavirus, potrivit Direcției de Sănătate Publică Prahova (acesta fiind primul caz pentru personalul medical din cea mai mare unitate spitalicească a județului), au fost testate toate cadrele medicale care au fost in spital noaptea trecuta.

„Pana in acest moment, 49 de persoane au fost testate cu aparatul din spital si se lucreaza si acum la procesarea testelor. Toti sunt izolati in carantina, pentru ca avem toleranta zero in aceasta situatie. Cei carora le vor iesi testele negative le vom repeta peste 2-3 zile si daca vor avea acelasi rezultat si vor fi asimptomatice, atunci vor merge la lucru. Cred ca maine dimineata am putea avea rezultatele pentru toate persoanele testate”, a declarat Bogdan Nica, directorul DSP Prahova.