Azi fata de ieri: A crescut cu peste 1100 numarul prahovenilor vaccinati anti-Covid cu a doua doza
1 min read

Azi fata de ieri: A crescut cu peste 1100 numarul prahovenilor vaccinati anti-Covid cu a doua doza

Conform informațiilor furnizate de către Direcția de Sănătate Publică Prahova, până la data de 18 februarie 2021, în județul Prahova au ajuns 54149 de doze de vaccin anti SARS-CoV-2, dintre care 44529 doze Pfizer/BioNTech, 4220 produse de compania Moderna și 5400 de doze AstraZeneca.

Dintre acestea, au fost inoculate 47452 doze (la ora raportării – 13:00).

Stocul disponibil, în acest moment, este de 6642 doze vaccin (2168 doze vaccin Pfizer/BioNTech, 211 doze vaccin produs de compania Moderna, 4263 de la AstraZeneca).

În ultimele 24 de ore, nu au fost raportate doze pierdute.

Au fost raportate trei noi reacții adverse în urma administrării serului de la AstraZeneca, toate înregistrate la un centru de vaccinare din Ploiești.

Acestea s-au manifestat sub formă de stare generală de rău, stare febrilă, cefalele, astenie. Persoanele în cauză NU au necesitat internare. Numărul total al cazurilor de acest gen, înregistrate la centrele de vaccinare din județul nostru, se ridică la 16.

Potrivit autorităților, numărul total al persoanelor din județul Prahova care au primit și a doua doză, până în prezent, este de 18355.