ARDELEANUL, FAIN LA INIMA: SCJU Sibiu a trimis un medic la Unitatea Mobila de Terapie Intensiva din Ploiesti, sa ajute in lupta contra coronavirusului

  • 4 iulie 2020

Pericolul reprezentat de COVID-19 nu a trecut! Este o certitudine, iar înmulțirea cazurilor de pacienți infectați în ultimele zile ține în alertă personalul medical din întreaga țară. Din păcate, există și zone unde cazurile grave sunt din ce în ce mai multe, iar personalul medical este, practic, suprasolicitat!!!

O astfel de situație s-a înregistrat în ultima perioadă în județul Prahova, după cum au indicat raportările oficiale. Concret, Prahova a raportat 141 de cazuri în ultimele 72 de ore, cu mai multe focare la nivelul județului.

În acest context, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu (n.r. județul Sibiu are, până în prezent, experiența a 668 de cazuri, dintre care 45 la copii!) vine în ajutorul cadrelor medicale de la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești în lupta disperată pe care acestea o duc împotriva coronavirusului.

Prin urmare, Dr. Vintilă Bogdan, medic rezident anul IV în specialitatea Anestezie și Terapie Intensivă în cadrul SCJU Sibiu, a fost trimis în sprijinul colegilor din Ploiești, pentru a-i ajuta în operaționalizarea unei unități mobile de Terapie Intensivă, necesară pentru gestionarea eficientă a cazurilor severe de SARS-Cov-2. Această unitate a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Ploiești la finalul săptămânii trecute, în contextul creșterii accentuate a cazurilor grave de coronavirus din ultima perioadă și are o capacitate de 12 posturi, prevăzute cu ventilatoare moderne pentru pacienți.

Dr. Bogdan Vintilă va lucra alături de alți doi medici din Timișoara, trimiși, la rândul lor, în sprijinul colegilor din Ploiești.

PROVOCARE, GENEROZITATE, IMPLICARE

În seara de 01.07.2020 am primit un telefon de la domnul Conf.univ.dr. Mihai Sava, care mi-a transmis că, în urma situației epidemiologice din Ploiești, este nevoie de medici care să operaționalizeze o unitate de Terapie Intensivă Mobilă, dedicată pentru pacienții COVID, parcată în curtea Spitalului Județean de Urgență Ploiești. În acele clipe, primul meu gând a fost <câtă încredere poate să aibă în mine acest om, să mă trimită într-o unitate care activează în premieră>?”. Răspunsul la această întrebare a venit tot în gând : <„Nu o să dezamăgesc, orice ar fi!>”, a povestit Dr. Bogdan Vintilă.

Încărcat cu emoție. Dar și cu energie și determinare, tânărul medic sibian a ajuns la Ploiești în cursul zilei de joi, 2 iulie, iar vineri 3 iulie s-a desfășurat prima sa zi plină de activitate.

La câteva ore după discuție cu dl. conferențiar Sava am avut un ordin de comandant privind detașarea, iar a doua zi m-am aflat în fața acestei unități, așteptând să fiu de ajutor. În cel mai scurt timp, împreună cu doi colegi ATI din Timișoara, cu medicii locali și autoritățile locale și centrale, o să reușim să operaționalizăm această unitate, pentru a oferi suport Spitalului Județean Ploiești. Această unitate modernă oferă 12 paturi de terapie intensivă, dotate cu ventilatoare, monitoare avansate pentru funcții vitale, injectomate, etc. și ne va ajuta în efortul nostru de a salva vieți”, explică Dr. Bogdan Vintilă.

Trebuie știut că, deși este angrenat de peste trei luni în lupta anti-COVID în cadrul secției ATI a Spitalului Județean Sibiu, unde a experiment pe viu cazuri complexe, a trăit drame dar și bucuria succesului în fața bolii prin pacienții vindecați, Dr. Vintilă recunoaște că simte o mare provocare, poate cea mai importantă din cariera sa de până acum, prin faptul că poate face diferența între viață și moarte.

Am emoții foarte mari, doresc să mă ridic la nivelul așteptărilor, este foarte multă muncă de organizare, mă face să îmi fie foarte dor de secția mamă și de colegii de acasă, chiar dacă nu sunt plecat prea departe și nu de mult timp. Cu toate acestea, îmi doresc să aduc o contribuție importantă acestui proiect și să mă întorc acasă sănătos și mulțumit că am reușit să fac o mică diferență”, a adăugat Dr. Vintilă. Domnia sa a transmis și un mesaj de avertizare: țin să transmit că această perioadă nu este o glumă, este important să respectăm regulile și să demonstrăm că suntem o societate matură. Noi, medicii, ne dorim în primul rând să prevenim îmbolnăvirile”.

Terapie intensivă” cu încurajări de la Sibiu

Aflat în “misiune” departe de casă, de colegi și prieteni, medicul anestezist sibian primește însă o “terapie intensivă” cu încurajări și susținere de la Sibiu.

În îngrijirea pacienților COVID pozitiv în stare foarte gravă sau critică, Terapia Intensivă este componenta esențială care poate salva vieți și suntem convinși că o contribuție importantă în acest sens va avea și colegul nostru, Dr. Vintilă Bogdan, prin activitatea pe care o va desfășura în unitatea mobilă de Terapie Intensivă de la Spitalul din Ploiești. Îi dorim mult succes și suntem alături de el și de întreaga echipă de anesteziști de acolo”, a declarat Dr. Mihai Sava, medical șef al Secției Clinice ATI a SCJU Sibiu.

Doar uniți putem câștiga această luptă cu noul coronavirus și suntem mândri că, Sibiul poate contribui și în afara județului la gestionarea cazurilor grave, prin operaționalizarea acestei unități mobile de Terapie Intensivă, fapt care denotă profesionalismul dar și dăruirea medicilor noștri”, a transmis, la rândul său, cu entuziasm și convingere Conf.univ.dr. Liliana Coldea, managerul SCJU Sibiu.