Acreditarea activitatii de transplant
1 min read

Acreditarea activitatii de transplant

În privința continuității activității de transplant si implicit a activității aferente de transport a organelor, ministrului Sănătății i-a fost adus la cunoștință faptul că Directorul executiv al ANT a transmis Serviciului de Ambulanță București-Ilfov – instituția care a organizat și până acum activitățile de transport în colaborare cu ANT – o adresă în care se specifică că acesta poate în continuare să deruleze activitatea de transplant, în felul acesta activitatea putându-se desfășura fără sincope.

Activitatea de acreditare a transportului de organe în România este reglementată de Ordinul Ministerului Sănătății nr. 860 din 2013 pentru aprobarea criteriilor de acreditare în domeniul transplantului de organe, țesuturi și celule de origine umană, publicat în Monitorul Oficial nr. 464 din 26.07.2013.

Din Iulie 2013, acest ordin este în vigoare și trebuia aplicat ca atare, inclusiv în domeniul de acreditare a transportului de organe. Din păcate, ordinul nu a fost aplicat în totalitate până în prezent astfel, deși transportul de organe ar fi trebuit acreditat, acest lucru nu s-a întâmplat.

În anul 2016, după mai multe discuții cu reprezentanții Agenției Naționale de Transplant (ANT), aceștia au ajuns la concluzia că, de fapt, mijlocul de transport nu are nevoie de acreditare ci numai recipientul cu care se trasnportă aceste organe. Ca urmare, în data de 20.10.2016, ANT a transmis o solicitare de modificare a acestui ordin în sensul în care mijloacele de transport a recipientelor nu mai necesită acreditare.