31 de cazuri noi in PRAHOVA!!! 460 de cazuri noi de COVID-19 la nivel national, de la ultima raportare! 17.906- numarul celor vindecati pana azi
3 mins read

31 de cazuri noi in PRAHOVA!!! 460 de cazuri noi de COVID-19 la nivel national, de la ultima raportare! 17.906- numarul celor vindecati pana azi

Grupul de Comunicare Strategică ănformează că, până joi, 25 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 25.286 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus).

Singura veste bună este că, dintre persoanele confirmate pozitiv, 17.906 au fost declarate vindecate și externate.

EXPLOZIE” DE CAZURI: De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate 460 noi cazuri de îmbolnăvire.

PRAHOVA A RAPORTAT 31 DE CAZURI NOI ÎN ULTIMELE 24 DE ORE! 19 dintre cazuri, în rândul angajaților de la centru de îngrijire a persoanelor adulte! ANCHETĂ ÎN DESFĂȘURARE!

De la începutul epidemiei și până în prezent, la nivelul județului Prahova, 277 de persoane au fost confirmate cu noul coronavirus. 19 dintre acestea au fost confirmate, pe data de 24 iunie, la un centru de îngrijire a persoanelor adulte de pe raza județului. Pe data de 23 iunie au existat câteva suspiciuni în rândul beneficiarilor, iar conducerea unității respective a anunțat Direcția de Sănătate Publică Prahova care a decis testarea imediată atât a întregului personal (34 de angajați), cât și persoanelor internate aici (68 de beneficiari). Primele rezultate sosite au fost cele ale personalului angajat aici. Astfel, dintre cele 34 de probe prelevate cadrelor care se ocupă de îngrijirea vârstnicilor, 19 au fost pozitive, 13 negative, iar două sunt încă în lucru. Tot în lucru sunt și cele 68 de probe prelevate de la beneficiari.
Cadrele depistate pozitiv au fost internate. DSP a dispus ca personalul care a fost testat și are rezultate negative să rămână în izolare la locul de muncă și să asigure continuitatea serviciilor, cu luarea unor măsuri suplimentare de protecție.
Facem precizarea că, la sfârșitul lunii aprilie, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Prahova, la propunerea DSP, a decis testarea tuturor angajaților din centrele de îngrijire a persoanelor adulte din județ. Au fost realizate două rânduri de teste, inclusiv la această unitate medico-socială. Ultimele rezultate de aici au sosit pe 6 iunie și au fost negative. Decizia a fost luată tocmai pentru a fi preîntâmpinate astfel de situații.

Dintre cei 277 de prahoveni confirmați de la începutul epidemiei și până în prezent, opt au decedat, iar 105 au fost declarați vindecați și externați.
În secțiile de Terapie Intensivă din județ, destinate îngrijirii bolnavilor infectați cu virusul SARS-CoV-2, sunt internați 11 pacienți.
În baza Ordinului ministrului Sănătății nr.1137/2020, pe parcursul zilei de 24 iunie, au mai fost externați 23 de pacienți asimptomatici sau cu forme ușoare ale bolii COVID-19. Aceștia au obligația să mai stea încă patru zile în izolare la domiciliu. Conform prevederilor Ordinului de Ministru, pe durata izolării, monitorizarea stării de sănătate a acestor pacienți se face de către medicul de familie, zilnic, prin telemedicină. Cei care nu sunt înscriși la un medic de familie sunt monitorizați zilnic de către DSP.
Echipaje mixte din cadrul Ministerului Afacerilor de Interne (MAI) au continuat acțiunile privind ordinea și siguranța publică și alte misiuni impuse de contextul actual.
Astfel, pe parcursul zilei de 24 iunie 2020, în cadrul acțiunilor punctuale, au fost verificate 30 de societăți comerciale. Au fost legitimate 311 persoane și oprite în trafic 149 de autoturisme. De asemenea, au fost efectuate verificări la 2126 de persoane dintre cele care se aflau în izolare la domiciliu.
În urma acestor demersuri, au fost aplicate 83 de sancțiuni, în valoare de 22.545 lei.

Detalii: AICI