2121 de cazuri noi la nivel national si 73 de decese la persoane infectate! Prahova are 96 de cazuri noi!

  • 6 octombrie 2020

GCS informează că, până marți, 6 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 139.612 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

109.898 de pacienți au fost declarați vindecați.

CIFRELE CRESC ȘI VEȘTILE NU SUNT EXTREM DE ÎNGRIJORĂTOARE! În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.121 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

96 este numărul cazurilor noi raportate de județul PRAHOVA!

*De la începutul epidemiei și până în prezent, la nivelul județului Prahova, 6309 persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2. Din totalul prahovenilor testați pozitiv cu noul coronavirus, de la începutul epidemiei, 219 au decedat, conform raportărilor Direcției de Sănătate Publică (DSP) Prahova. Ultimele decese asociate infecției cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în rândul a trei persoane de sex masculin (49, 52 și 75 de ani). Conform DSP Prahova, bărbatul în vârstă de 75 de ani nu avea comorbidități notificate.

Numărul de teste realizat în județ, de la începutul epidemiei și până în prezent, este de 27875 (nu sunt incluse în acest număr testele efectuate la cerere), conform centralizării DSP Prahova.

De la intrarea în vigoare a Legii 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, la nivelul județului Prahova, Direcția de Sănătate Publică a emis 1584 decizii de izolare și 7826 decizii de carantină.

Au fost efectuate verificări la 1466 de persoane dintre cele care au decizii de carantină sau de izolare la domiciliu, emise de către DSP Prahova. Au fost legitimate alte 1097 de persoane, 917 de auto au fost oprite în trafic în vederea controalelor specifice contextului și 100 de societăți comerciale au fost, de asemenea, verificate.

În urma acestor demersuri, au fost aplicate 97 de sancțiuni (26 în baza Legii 61/91 în context Covid-19, 66 pentru pentru nerespectarea măsurilor de asigurare a rezilienței comunităților conform Legii 55/2020, cinci pentru fapte de natură economică în context COVID-19).

Valoarea totală a amenzilor a fost de 12300 lei.

Detalii: https://www.bucurestibusiness.ro/2121-de-cazuri-noi-la-nivel-national-73-de-decese-la-persoane-infectate-si-peste-600-pacienti-la-ati-capitala-are-403-cazuri-noi/