Reactia presedintelui CJ Prahova la neregulile gasite de ministrul Sanatatii la Spitalul Judetean Ploiesti

Controlul inopinat efectuat la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, în noaptea de vineri spre sâmbătă, de către ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a scos la iveală unele abateri de la norme în zona Unității de Primiri Urgențe, dar și pe secțiile vizitate.

„Sunt profund dezamăgit de faptul că – în ciuda alocărilor financiare considerabile de la bugetul județului, în scopul îmbunătățirii condițiilor din acest spital – mai există probleme legate de modul în care se întreține curățenia în unitatea medicală cu cea mai mare adresabilitate din Prahova.

Am sesizat, împreună cu doamna ministru Sorina Pintea, deficiențe legate atât de asigurarea curățeniei în incinta spitalului, de modul în care sunt folosite materialele sanitare. O altă problemă întâmpinată a fost că, în timpul controlului, existau aparținători în sala de așteptare de la Unitatea de Primiri Urgențe care nu fuseseră informați de circa trei ore despre starea pacientului care fusese programat pentru un examen imagistic la computer tomograf. Acesta este un aspect care trebuie rezolvat de urgență, fie prin asigurarea unei comunicări directe cu familiile pacienților care așteaptă vești despre bolnavi, fie prin intermediul unui sistem electronic de informare. Pe de altă parte, există și problema lipsei de personal din Unitatea de Primiri Urgențe, având în vedere că din cele 24 de posturi existente, doar opt sunt ocupate în această zonă fierbinte a Spitalului Județean, fapt care îngreunează activitatea pe acest sector.

Pentru a găsi soluții la aceste probleme, am convocat, în această dimineață, conducerea spitalului. Le-am solicitat celor prezenți, managerul Marius Niculescu, directorul medical – Florin Pușcariu, directorul de îngrijiri – Manuela Dobre (pentru care doamna ministru Sorina Pintea a solicitat schimbarea din funcție), directorul Direcției de Sănătate Publică – Ioana Loghin, să ia măsuri pentru a rezolva problemele constatate.
Îi asigur pe prahoveni că voi urmări îndeaproape măsurile care vor fi luate de urgență în cadrul acestui spital.

Controalele inopinate vor continua, iar cei vinovați de apariția unor situații similare celor constatate în noaptea de vineri spre sâmbătă vor trebui să plătească cu funcția!”, a scris Bogdan Toader pe pagina sa de socializare.

Spitale
Ministrul Sorina Pintea, control la Spitalul Judetean Ploiesti; ce nereguli a gasit

Ministrul Sanatatii, Sorina Pintea, a fost in noaptea de vineri, 29 martie, spre sambata, 30 martie 2019, in control la Spitalul Judetean de Urgenta Ploiesti. „A stat de vorbă cu doctorii, cu asistentele, cu aparținătorii, cu mine. A găsit nereguli. Că nu este curat, nu sunt etichetele puse, stau aparținătorii prea mult. La UPU că e puțin personal, că sunt timpi mari de așteptare. A solicitat demiterea directorului responsabil de îngrijiri, iar Direcției de Sănătate Publică un control de urgență”, a declarat, corespondentului Mediafax, Bogdan Toader, presedintele Consiliului Judetean Prahova.

Sorin Pintea a declarat la Antena 3 ca s-a constatat nereguli privind „modalitatea în care pacienții sunt tratați, modul în care li se vorbește, comportamentul cadrelor medicale față de aceștia. Și probleme de natură administrativă, pentru că nu mă așteptam ca într-o unitate medicală, în România secolului XXI, să găsesc mizerie. Spitalul nu era deloc curat. Inclusiv în secțiile renovate. Există o parte a spitalului care urmează să intre în renovare, inclusiv Unitatea Primiri Urgențe, dar chiar partea renovată nu era curată”.

„Eu nu cred că e o scuză să ai mulți pacienți și să nu faci curat, așa cum ar trebui într-un spital. (…) Am urcat în Secția de neurochirurgie, unde o infirmieră spăla pe jos cu 3-4 pastile în apă. Deși trebuie să cunoască procedurile. (…) Medicul de gardă spunea că nu au infecții. Mi-e greu să cred. „Cred că nu le raportați, nu că nu aveți”, a mai spus Pintea.

Spitale
Eveniment dedicat copiilor cu autism, la Ploiesti

Asociatia Curcubeul Autismului Prahova organizeaza, in data de 31.03.2019, orele 11-15, in sala de sport a scolii gimnaziale „Grigore Moisil” din Ploiesti, un eveniment destinat Zilei Internationale de Constientizare a Autismului.

„Dorim sa atragem atentia celor din jur ca dincolo de diagnosticul de autism, copiii nostri speciali sunt tot copii, sunt la fel de frumosi si in plus sunt extrem de sensibili. Si ei au dreptul, la fel ca toti copiii, la servicii de sanatate si la invatamant de calitate. Ne dorim ca toti cei din jur sa-i accepte si sa le ofere sansa la integrare scolara, ca prim pas catre integrarea sociala. Vom imparti brosuri despre autism, metode de interventie, vom organiza diverse ateliere pentru copii. Vor fi impartite 100 de baloane si dulciuri copiilor prezenti. Va asteptam alaturi de noi!”, afirma Diana Oncioiu, presedintele Asociatiei Curcubeul Autismului Prahova.

Eveniment
Cel mai amplu program de screening pentru tuberculoza

Ministerul Sănătății derulează cel mai amplu program de screening pentru tuberculoză, la nivel național: Proiectul „Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente” – cod SMIS 2014+: 117426.

Proiectul beneficiază de cofinanțare din fonduri europene nerambursabile în valoare de 63,3 milioane lei, la care se adaugă contribuția din bugetul Ministerului Sănătății, în valoare de 975 mii lei, beneficiarul proiectului fiind Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”.

Proiectul are o perioadă de derulare de cinci ani (martie 2018 – 2023) și este axat pe prevenirea, screeningul și diagnosticul tuberculozei (TB), inclusiv al tuberculozei latente, într-un grup țintă de 75.010 persoane la nivel național, selectate din grupuri vulnerabile: persoane din comunități rurale, persoane fără adăpost, persoane care suferă de dependență de alcool, droguri sau alte substanțe toxice, respectiv persoane private de libertate sau aflate sub control judiciar.

În anul 2018 a fost realizată metodologia de screning și s-a inițiat achiziția caravanelor care vor fi livrate în luna mai, pentru a fi utilizate în activitățile programului.

„Controlul tuberculozei este o prioritate nu doar în România, ci și la nivel internațional, iar proiectul demarat de către Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, alături de partenerii din asociațiile de pacienți și societatea civilă, are o importanță strategică în eforturile României de a combate această problemă de sănătate publică. Proiectul înseamnă un pas major în lupta împotriva tuberculozei. El presupune activități integrate, care vizează în primul rând depistarea precoce a cazurilor de TB, prin screening, precum și diagnosticarea și tratamentul pacienților din grupuri vulnerabile, acolo unde este nevoie de intervenții rapide și eficiente pentru a stopa tuberculoza”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.

Acest proiect este parte integrantă din Strategia Națională de Control al Tuberculozei, care a fost aprobată prin Hotărâre de Guvern.

Promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a discriminării cu scopul creșterii accesului la servicii durabile, de înaltă calitate, reprezintă direcții de bază în implementarea programului de screening în grupul țintă definit.

În activitatea de screening, Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” va folosi 3 caravane mobile, dotate și acreditate pentru screening radiologic și diagnostic molecular rapid al tuberculozei, care au fost deja achiziționate.

În același timp, proiectul urmărește optimizarea diagnosticării și a tratamentului împotriva TB pentru 15.003 de români, care are putea fi depistați în urma screningului, prin activități care includ reevaluarea periodică, în vederea creșterii aderenței la tratament, precum și prin elaborarea de rapoarte, studii și propuneri de politici publice pe baza datelor obținute în urma acțiunilor de screening, în conformitate cu Strategia Națională de Control al Tuberculozei 2015-2020.

Metodologie unică de screening pentru TB, aplicabilă la nivel național

Pentru îmbunătățirea depistării precoce a tuberculozei, în cadrul proiectului va fi elaborată o metodologie unică de screening pentru TB, aplicabilă la nivel național pentru asigurarea unui standard unitar de realizare a screeningului și consolidarea controlului tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente.

„România implementează politici pentru a stopa și combate tuberculoza. Așa cum știți, de anul trecut avem si o Lege a Tuberculozei, iar prin demararea efectivă a acestui proiect, specialiștii/medicii vor merge către grupurile vulnerabile pentru a diagnostica precoce această gravă problemă de sănătate publică și pentru a lua măsurile eficiente de control. Este foarte important că, pentru implementarea acestui proiect, vor colabora medici, reprezentanți ai pacienților și societatea civilă. Doar împreună putem lupta eficient împotriva tuberculozei”, a declarat asist. univ. dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”.

Pe lângă activitățile de screening, diagnosticare și tratament al TB, proiectul include o serie de activități de formare specifică pentru 560 de specialiști din sfera socio-medicală, pentru îmbunătățirea nivelului de cunoștințe teoretice și practice și creșterea capacității tehnice în relație cu prevenirea, depistarea precoce, diagnosticul și tratamentul TB. Este vorba despre asistenți sociali, asistenți medicali comunitari, asistenți medicali și mediatori sanitari, care vor beneficia de cursuri de educație medicală continuă, teoretice și practice, dezvoltate în cadrul unui curriculum de formare acreditat în baza metodologiei realizate la nivel național. Complementar, 60 de profesioniști, din grupul țintă, vor fi implicați în schimburi de experiență și de bune practici în domeniul screeningului TB, în alte state membre ale Uniunii Europene.

Proiectul înglobează totodată și activități de informare și conștientizare cu privire la necesitatea depistării precoce, a diagnosticării și tratamentului tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente, care vor fi derulate în cadrul grupurilor țintă și al publicului larg, menite să susțină acțiunile specialiștilor în vederea controlului tuberculozei în România.

România, țara cu cele mai multe cazuri de tuberculoză din Uniunea Europeană

România rămâne în topul țărilor din Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul cazurilor de tuberculoză. În anul 2018, potrivit datelor Programului Național de Supraveghere și Control al Tuberculozei, în țara noastră au fost înregistrate 11.630 de cazuri de tuberculoză, la adulți. Dintre acestea, 9.818 au fost cazuri noi, iar 1.812 au fost recidive.

Cele mai multe cazuri de tuberculoză au fost diagnosticate în București (822 de cazuri), Iași (599 de cazuri) și Dolj (595 de cazuri). La polul opus se află județele Harghita (56 de cazuri), Covasna (63 de cazuri) și Sălaj (90 de cazuri).

În ceea ce privește tuberculoza la copii, anul trecut au fost diagnosticate 545 de cazuri, dintre care 5 au fost recidive. La fel ca în cazul adulților, cele mai multe cazuri au fost înregistrate în București (64 de cazuri), urmat apoi de județele Teleorman (49 de cazuri) și Maramureș (32 de cazuri).

Despre proiect

Proiectul „Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente” – cod SMIS 2014+: 117426 este cofinanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

Valoarea totală a finanțării nerambursabile este de 68.369.935,23 lei (aproximativ 14,4 milioane de euro).

Proiectul este implementat de către Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, în parteneriat cu: Asociația Română Anti-SIDA (ARAS), Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA), Fundația Centrul pentru Politici și Servicii de Sănătate (CPSS), Asociația SamuSocial din România, Asociația pentru Sprijinirea Pacienților cu Tuberculoză Multidrog Rezistentă (ASPTMR), Fundația Romanian Angel Appeal (RAA).

Spitale
Campanie de informare asupra diabetului, la Scoala Sf. Vasile Ploiesti

În cadrul priectului derulat pe baza grantului DIA16117/124 Adolescent Diabetes Camps and Support Groups, România, finanțat de către Lions Clubs International Foundation împreună cu Lions Club Ploiești și District 124 România, în luna martie 2019 a avut loc una din campaniile de informare asupra diabetului, organizată la Școala Sf.Vasile din Ploiești.

Scopul campaniei a fost de educare a elevilor cu vârste cuprinse între 12 și 14 ani cu privire la:
– factorii de risc în relaţia cu diabetul (sedentarism, nutriţiedezechilibrată, obezitate, stres);
– recunoaşterea simptomelor de debut ale bolii: sete excesivă, eliminare de urină în cantităţi mari, foame excesivă, pierdere în greutate.

Copiii au primit informaţii privind tipurile de diabet, simptomatologie, factori de risc și prevenţie.
Obiectivul campaniei este de a promova un stil de viaţă sănătos, pentru a preveniapariția diabetului şi a controla boala, dacă ea s-a instalat.

Psihologul Iuliana Gheroghe, colaboratoarea Clubului Lions Ploiești pe întreaga perioadă de derulare a proiectului, le-a făcut o serie derecomandări copiilor privind:
– păstrarea unei greutăți corporale normale;
– mişcare zilnică (mers pe jos);
– adoptarea unei alimentaţii corecte;
– eliminarea grăsimilor saturate din alimentaţia zilnică (prin reducerea consumului de carne şi înlocuirea cu peşte; înlocuirea uleiului de floarea soarelui cu ulei de măsline; evitarea alimentelor prăjite în ulei);
– consumul de legume şi fructe proaspete, precum şi cereale integrale (prin înlocuirea pâinii albe cu pâine integrală sau de secară; cereale integrale la masa de dimineaţă şi seară; evitarea pastelor, produselor făinoase din faină albă şi reducerea dulciurilor şi prăjiturilor, precum şi a băuturilor răcoritoare îndulcite cu zahăr).

„Campania începută în luna martie va continua și în luna aprilie, astfel incât la final să avem aproximativ 400 de copii cu vârste cuprinse între 10 și 18 ani informați asupra păstrării unui stil de viață sănătos”, au afirmat organizatorii.

Eveniment
LIONS Club Ploiesti – Proiect diabet DIA16117/124, grupuri suport emotional

În cadrul proiectului derulat pe baza grantului DIA16117/124Adolescent Diabetes Camps and Support Groups, Romania, finanțat de către Lions Clubs International Foundation împreuna cu Lions Club Ploiesti și District 124 România, s-au desfașurat mai multe sesiuni de grupuri suport emoțional pentru diabet.

Astfel, psihologul Iuliana Gheorghe a consiliat copiii și părinții acestora care au participat in grupuri de câte 10 la sesiuni, asigurând:
• suport emoțional pentru a depăși în mod sănătos situația de criză familială și socială cauzată de viața cu diabet zaharat tip 1;
• dezvoltarea unor comportamente adaptative, bazate pe înțelegerea corectă a situației de viață pe care o traversează;
• prevenirea apariției sindromului alienării parentale;
• descărcarea, în mod sănătos și securizant, a tensiunilor asociate traumei conflictului familial;
• dezvoltarea capacității de a construi relații pozitive, bazate pe încredere și comunicare autentică;
• prevenirea apariției unor tulburări de comportament asociate modului de viață impus de diabetul zaharat tip 1;
• crearea unui cadru emoțional securizant, în care să poată împărtăși experiența proprie;
• însușirea unor cunoștințe despre cum să ofere sprijin copiilor pentru a depăși în mod sănătos situația de a fi diferit;
• dezvoltarea unui plan de viață realist, în conditiile vieții cu diabet zaharat;
• identificarea resurselor interne (trăsături, abilități, calități) și externe (persoane, locuri, resurse medicale) pentru a depăși o eventuală situație traumatizantă/abuzivă, în urma vieții cu diabet zaharat tip 1;
• suport personalizat, focalizat pe problemele și temele pe care le-au adus în discuție părinții participanți la grup.

Membrii Lions Club Ploiești vor continua organizarea sesiunile de grupuri suport pânăîn luna Iunie 2019, urmând ca apoi să pregătească tabăra de vară pentru copiii cu diabet care va avea loc, ca și anul trecut, în luna august.

Eveniment
Mall-ul de sanatate, in mai 2019

Cel mai important eveniment Business to Consumer de servicii medicale private din Romania, MEDICALOPOLIS, Mall-ul de Sanatate, se va desfasura in perioada 9-12 mai 2019, la Baneasa Shopping City.

30 000 de vizitatori, 100 de firme, clinici si spitale private sunt asteptate la eveniment.

Evenimentul are ca obiectiv promovarea principalelor investitii de top in tehnologia si infrastructura medicala precum si a ofertei de servicii medicale a furnizorilor privati din domeniul sanatatii din Romania, pentru cei peste 30.000 de vizitatori ai expozitiei dar si pentru publicul larg care va beneficia de campania de promovare desfasurata cu acest prilej.

“In cadrul acestui eveniment, ne propunem sa prezentam solutiile medicale pe care le ofera astazi sistemul privat de servicii de sanatate: oferta clinicilor private de servicii de ingrijire, noi tehnologii performante in investigații si tratament, cele mai cautate programe de asistenta medicala ambulatorie, spitaliceasca, ingrijiri la domiciliu si transport medicalizat pe grupe de varsta, centrele in voga de preventie, nutritie, estetica sau consiliere medicala (ex. navigatori de pacienti).

De asemenea, vom organiza seminarii de sanatate si demonstratii practice si vom populariza aplicatii si gadgeturi medicale inovatoare, oportunitatile legate de turismul medical, educatia medicala, precum si programele de finantare pentru asistenta medicala private”, anunta organizatorii.

Eveniment
Perchezitii in Prahova la cei care importa si comercializeaza produse biocide

In aceasta dimineata, polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, efectuează 5 percheziţii domiciliare, în București și județele Ilfov și Prahova, la domiciliile unor persoane fizice și la sediile sociale și punctele de lucru ale unor societăți comerciale ce produc, importă și comercializează produse biocide.

Acțiunea se desfășoară într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, zădărnicirea combaterii bolilor și comercializarea de produse alterate.

Din cercetări a reieșit că, în cursul anului 2018, ar fi fost fabricate și comercializate către diverse unități spitalicești de pe teritoriul național produse biocide utilizate la dezinfecția suprafețelor, care nu îndeplineau standardele de performanță în distrugerea bacteriilor.

Echipele participante la operaţiune sunt constituite din poliţişti din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice, Institutului Național de Criminalistică și Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, se arata intr-un comunicat al Politiei Romane.

Eveniment
30 de locuinte pentru medici prin ANL

Pe raza comunei Blejoi urmează să fie construite, pe o suprafață de 5000 m2, aproximativ 30 de locuințe cu două camere, în cadrul programului de locuințe pentru medici al ANL.

Luni, 18 martie 2019, președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, directorul Agenției Naționale pentru Locuințe (ANL), Andrei Țurcanu, și primarul comunei Blejoi, Adrian Dumitru, au avut o ședință de lucru, unde s-a discutat despre construirea unor apartamente de serviciu pentru medicii din județul Prahova.

Având în vedere investiţiile efectuate de Consiliul Judeţean Prahova la SJU Ploiești, în ultimii doi ani, pentru crearea unui climat modern de lucru pentru cadrele medicale, dar mai ales pentru oferirea unui act medical de calitate pacienţilor, cunoscând în acelaşi timp solicitările medicilor în ceea ce privește spaţiul de locuit, președintele Bogdan Toader consideră prioritar aceast demers, ce vine mai ales în sprijinul medicilor rezidenți.

Eveniment