„Copiii de azi vor trai mai putin decat parintii lor”

Municipiul Ploiesti este primul din Romania unde Asociația Medicover a lansat Programul de Prevenție a Diabetului Zaharat de tip 2 și a Bolilor Civilizației, „înCerc”, un program unic în România, care se adresează elevilor de clasa a V-a.

Programul își propune să contribuie la scăderea riscului dezvoltării diabetului zaharat de tip 2 la copii, una din principalele cauze ale speranței de viață potențial mai reduse a copiilor născuți după anul 2000, prin comparație cu speranța de viață a părinților lor. Detalii aici:

http://www.prahovabusiness.ro/program-pilot-scolile-din-ploiesti-pentru-preventia-diabetului/

Eveniment
Noi medicamente pe listele acordate compensat si gratuit, disponibile pentru asigurati

Executivul a introdus încă 9 molecule pe listele medicamentelor compensate sau gratuite de care beneficiază asigurații, pe bază de prescripție medicală în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate sau cei înscriși în programele naționale de sănătate, potrivit unei Hotărâri adoptate de Guvern.

Această măsură are scopul să asigure accesul la tratament cu medicamente noi inovative, pentru cât mai mulți pacienți diagnosticați cu afecțiuni la care nu există metode de tratament satisfăcătoare.

Cele 9 medicamente nou introduse în lista celor prescrise sunt medicamente de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu al unor grupe de boli în regim de compensare de 100% din prețul de referință. De aceste medicamente beneficiază bolnavii cu proceduri intervenționale percutane, numai după implantarea unei proteze endovasculare (stent), bolnavii care se află în tratamentul ambulatoriu al unor grupe de boli transmisibile – Subprogramul de tratament și monitorizare a persoanelor cu infecție HIV/SIDA, bolnavii cu psoriazis cronic sever (plăci), bolnavii cu mielom multiplu, dar și pentru tratatamentul medicamentos al bolnavilor cu diabet zaharat, înscriși în programul național.

Pentru aceste denumiri comune internaționale, se estimează ca, în anul 2017, decontarea se va încadra în bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate alocat medicamentelor care fac obiectul contractelor cost-volum / cost-volum-rezultat, respectiv bugetul alocat medicamentelor pentru boli cu risc crescut utilizate în programele naționale de sănătate curative.

Stiri
Romania cere convocare de urgenta a ministrilor UE pentru a stopa practica exportului paralel de medicamente!

Ca urmare a semnalelor de alarmă legate de posibila retragere a unor medicamente de pe piața românească, ministrul Sănătății, prof. dr. Florian Bodog, a transmis, la finalul săptămânii trecute, o scrisoare omologului său din Estonia, cerând convocarea de urgență a Consiliului de Miniștri ai Sănătății pentru a identifica și aplica soluțiile care să conducă la eliminarea exportului paralel de medicamente. Începând cu data de 1 iulie, Estonia deține președinția semestrială a Consiliului UE.

Reamintim faptul că, în acest an, Ministerul Sănătății a luat mai multe măsuri legale pentru a împiedica exportul unor medicamente foarte importante pentru pacienții români, respectiv blocarea exportului de vaccinuri şi a mai multor medicamente prevăzute în programele naţionale de sănătate.

Cu toate acestea, este nevoie de o schimbare fundamentală a normelor europene privind comercializarea medicamentelor, astfel încât interesul pacienților și drepturile lor să primeze cu adevărat în fața intereselor comerciale.

România susține cu toată fermitatea, prin reprezentanții săi, modificarea substanțială a reglementărilor europene din domeniul medicamentelor. În prezent, fenomenul exportului paralel este legal, fiind subsumat principiului de liberă circulație a mărfurilor în spațiul comunitar, dar efectele sale pun în pericol accesul cetățenilor la medicamentele de care au nevoie.

Țara noastră nu va accepta ca interesul pacientului român să fie afectat de practicile comerciale care nu respectă și nici nu reflectă, de fapt, valorile europene sau principiile morale.

Stiri
Ocuparea unor posturi vacante din Minister si DSP, aprobata prin memorandum

Ministerul Sănătății va organiza concursuri sau examene pentru ocuparea unor posturi vacante din cadrul ministerului si a unor instituții aflate în subordinea sa, potrivit unui memorandum discutat în ședința de guvern de ieri.

Este vorba despre 21 de posturi din cadrul Ministerului Sănătății și 7 posturi din direcțiile de sănătate publică.
Structura organizatorică a Ministerului Sănătății a fost modificată și adaptată la necesitățile impuse de implementarea politicilor de sănătate și este necesar, pentru a fi funcțională, ca posturile de conducere nou create și unele funcții de execuție să fie ocupate prin concurs.

De asemenea, direcțiile de sănătate publică din județele Caraș-Severin, Ilfov, Iași, Neamț și Prahova au funcții publice de conducere vacante. Ocuparea posturilor vacante se va face cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate cu această destinație în bugetul de venituri și cheltuieli.

Potrivit Ordonanței 3/2017 privind unele măsuri pentru administrația publică centrală, până la data de 31 decembrie 2017 se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante, inclusiv procedurile demarate în vederea ocupării posturilor vacante, la nivelul Guvernului, ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și instituțiilor din subordinea/coordonarea/sub autoritatea acestora, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv a activităților finanțate integral din venituri proprii.

Prin excepție, prin memorandum aprobat în ședința Guvernului, se poate aproba organizarea de concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor, cu justificarea necesității și cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate cu această destinație în buget.

Legislativ
Noutati privind concursul de intrare in Rezidentiat, sesiunea 2017

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a discutat, împreună cu reprezentanții universităților de medicină și farmacie, calendarul de desfăşurare a concursului de intrare în Rezidenţiat în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie.

Anul acesta, concursul va fi organizat duminică, 19 noiembrie 2017 și, la fel ca în anii trecuți, acesta se va desfășura în 6 centre universitare: București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara.

Conform calendarului acțiunilor necesare pentru organizarea concursului, în a doua decadă a lunii octombrie a.c., Ministerul Sănătății va publica pe site-ul oficial www.rezidențiat.ro, toate amănutele privind numărul locurilor şi posturilor, metodologia și condițiile de participare. Tot în această perioadă s-a prevăzut demararea înscrierilor candidaților la concurs.

În premieră, Ministerul Sănătății va solicita Guvernului României majorarea cifrei de școlarizare pe baza necesităților existente în unitățile sanitare din teritoriu, dar și capacitatea de pregătire disponibilă din universitățile de medicină și farmacie.

Mai mult, începând de anul viitor, Ministerul Sănătății intenționează regândirea și modificarea, în profunzime, a politicilor de pregătire prin Rezidențiat.

“Am propus astăzi rectorilor ca, de anul viitor, să descentralizăm total Rezidențiatul, astfel încât fiecare instituție de învățământ superior medical publică să poată organiza concursul de Rezidențiat, pe baza numărului de locuri repartizate de minister și a metodologiei de concurs care probabil va rămâne elaborată la nivel central. De asemenea, vrem să începem să pregătim tineri în spitale județene, motiv pentru care vom aronda centrelor universitare mai multe spitale județene unde se vor face stagii de pregătire a rezidenților la diferite nivele. Tinerii trebuie să vadă și să se confrunte cu realitățile unităților medicale și, sperăm că, după 3-4 ani petrecuți într-o astfel de unitate vor fi determinați să rămână să lucreze acolo”, a declarat ministrul Florian Bodog.

Ministrul Sănătății a declarat că sistemul de pregătire a tinerilor specialiști ar trebui să se îndrepte în viitor către o autonomie universitară, în sensul în care și metodologia și subiectele de concurs să fie stabilite la nivel de centru universitar. Ministerul va decide asupra acestor modificări, numai după consultarea în permanență a reprezentanților universităților de medicină și farmacie, a instituțiilor de învățământ de profil, a colegiilor profesionale și a organizațiilor studenților mediciniști.

Eveniment
320 milioane euro pentru sanatate pana in 2020

România are la dispoziție pentru Sănătate 320 de milioane de euro din fonduri europene, în perioada 2014-2020, iar 150 de milioane de euro sunt alocate pentru cele trei spitale regionale, de la Cluj, Iași și Craiova, a declarat, joi, la TVR1, comisarul european pentru Politică Regională, Corina Crețu.

„S-a ridicat deja condiționalitatea ex-ante pe Sănătate. Eu cred că în ceea ce privește fondurile europene în acest domeniu — deși încă mai avem situații atât de grave în spitale — s-au făcut progrese notabile, dacă vorbim de infrastructură. Din păcate, banii sunt destul de puțini. Sunt depuse deja proiecte pentru renovări de spitale, secții ambulatorii, unități de urgențe, centre socio-medicale. Practic, România are o strategie națională privind sănătatea publică pe care este obligată să o pună în aplicare”, a spus Crețu.

În ceea ce privește termenul la care vor fi predate studiile de fezabilitate pentru cele trei spitale regionale, comisarul european a precizat că există asigurări de la Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru martie 2018.

„Avem asigurări de la BEI că studiile de fezabilitate vor fi predate României până în martie 2018, iar în aprilie să înceapă licitațiile. Sperăm să nu existe acțiuni în instanță, pentru că și aceste lucruri întârzie foarte mult. (…) Nu poate nimeni interzice celui care a pierdut să conteste, dar, de exemplu, în Polonia și în alte țări există secții speciale pentru fonduri europene. În șase luni de zile pe tot ce înseamnă proces pe fonduri europene trebuie dată o soluție, iar asta ține de legislația națională. Noi avem cazuri în România unde s-a dat o soluție după 8 ani, după 7 ani. S-au pierdut (bani n.r.) pentru școli și drumuri. (…) și se pierd foarte mulți bani în instanțe și acum. Spitale de acest nivel nu se pot construi într-un an-doi, dar dacă începem în 2019 să zicem cu întârziere, avem timp până în 2023 să terminăm cu totul”, a explicat Corina Crețu.

Eveniment
Spitalul Lotus Ploiesti – servicii chirurgicale ORL de top

La spitalul Lotus, singurul spital privat din Ploiești (infiintat in anul 2004), se efectuează intervenții chirugicale ORL la cele mai înalte standarde. Echipa medicală este formată din medici de renume dar și de echipamente ultraperformante, de ultimă generație. Expertiza echipei chirurgicale ORL se completează cu facilitățile unui spital modern pentru a oferi pacienților Spitalului Lotus soluții terapeutice moderne, minim invazive, funcționale care permit o spitalizare de scurtă durată și o reinserție profesională și socială foarte rapidă.

În Spitalul Lotus se propun intervenții chirurgicale moderne pentru abordul endoscopic al rinosinuzitelor cronice, polipozei nazale, intervenții endoscopice pe laringe prin laringoscopie suspendată, microchirurgia laringiană suspendatasub control endoscopic (excizie noduli, polipi, chiste sau alte formațiuni tumorale benigne laringiene, biopsii formațiuni tumorale laringiene etc.), portofoliul tradițional de operații din sfera ORL (amigdalectomie, septoplastie, chirurgia endoscopică a cornetelor nazale, excizii tumori laterocervicale, biopsii ganglionare cervicale, chirurgie oncologică cervicală, reducție amigdaliană și adenoidiană prin radiofrecvență, reducerea cornetelor nazale prin radiofrecvență).

Pot fi efectuate intervenții în ambulator ORL, consultaţii de specialitate ORL, endoscopie nazală în scop diagnostic, fibroscopie laringiană diagnostică, otomicroscopie în scop diagnostic şi terapeutic, mică chirurgie ORL, dar și tratamentul epistaxisului.

Tipurile de intervenții chirurgicale plastice ORL ce pot fi realizate în Spitalul Lotus Ploiești sunt: rinoplastia, septorinoplastia, otoplastia, blefaroplastia, mentonoplastia, chirurgia plastică cervico-facială.

Din categoria chirurgiei capului şi gâtului, pot fi efectuate intervenții ale chisturilor de tract tireoglos, chisturilor branhiale, limfangioame, adenopatii latero-cervicale, chirurgia glandelor parotide şi a glandelor submaxilare, chirurgia glandei tiroide, chirurgia tumorilor laringiene.

Intervențiile ORL pot avea loc chiar și sâmbăta, specialiștii spitalului fiind prezenți în spital de inclusiv Sâmbăta.

Spitalul oferă întreaga gamă de servicii medicale la standarde europene, asigurând tratament specializat și personalizat în funcție de nevoile pacientului.

Echipa medicală care efectuează intervenții chirurgicale ORL formată din Dr. Daniel Mirea – medic primar ORL, Doctor în Știinte Medicale, Dr. Robert Rob – medic primar ORL și Dr. Felix Ratescu – medic primar ORL, vă pot oferi astfel, soluții de diagnostic și tratament în condiții moderne cu aparatură tehnică înalt specializată.

Programările se pot face prin intermediul Call Center-ului Spitalului Lotus la numărul de telefon 0244.510.808 sau prin e-mail la adresa receptie@spital-lotus.ro.

Spitale
Presedintele CNAS, retinut de DNA

In aceasta dimineata, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Marian Burcea, a fost reținut de procurorii DNA în dosarul privind decontări ilegale de servicii medicale.

În același dosar, in care ieri au fost efectuate perchezitii in municipiul Bucuresti si judetul Ilfov, au mai fost reținute și alte 13 persoane.

PS: In aceasta dimineata, premierul Mihai Tudose l-a destituit din functie pe Marian Burcea si l-a numit presedinte interimar pe Teohari Vulcanescu, fost secretar de stat in Ministerul Sanatatii in Guvernul Ponta.

Eveniment
Abonamentele de sanatate, scutite de contributii sociale

Guvernul a aprobat in sedinta de miercuri, 30 august a.c., o modificare de ordin tehnic la Codul Fiscal care vizează corelarea bazei de impozitare a contribuțiilor de asigurări sociale cu cea a impozitului pe venit, în legătură cu serviciile medicale sub formă de abonament suportate de către angajatori pentru angajații proprii.

Mai exact, serviciile medicale sub formă de abonament suportate de către angajatori pentru angajații proprii nu vor fi incluse în baza de calcul a contribuțiilor de asigurări sociale, în aceeași limită de 400 de euro anual pentru fiecare angajat, similar regimului aplicabil în cazul impozitului pe venit.

Pe lângă aceste modificări, actul normativ clarifică și regulile prin care, la impozitare, veniturile din activități independente se încadrează ca fiind obținute din România sau din străinătate.

De asemenea, se introduce o limitare la calculul impozitului pe profit a cheltuielilor reprezentând creanțe înstrăinate, în limita unui plafon de 30% din valoarea acestora.

Legislativ