GEST IMPRESIONANT: 103 pompieri militari prahoveni au donat sange
1 min read

GEST IMPRESIONANT: 103 pompieri militari prahoveni au donat sange

DEMN DE APRECIAT: Pompierii militari prahoveni s-au mobilizat, din nou, într-o misiune de protejare a celor care au nevoie de ajutor, manifestându-și prețuirea și grija față de viața semenilor prin campania de donare de sânge “SALVATORII DONEAZĂ PENTRU VIAȚA”.

În perioada 7-11 septembrie, 103 pompieri militari din cadrul detașamentelor de pompieri, precum și de la sediul inspectoratului se vor prezenta la sediul Centrului de Transfuzie Sanguină Ploiești pentru a veni în sprijinul semenilor a căror viață depinde de actul benevol de donare de sânge.

Gestul lor continuă seria acestor intervenții salvatoare, derulate constant, de-a lungul anilor, de personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Șerban Cantacuzino” al judeţului Prahova, demonstrând astfel faptul că, există numeroase moduri, cel în cauză accesibil oricărei persoane sănătoase, de a veni în sprijinul vieţii.

Confruntându-se permanent, prin prisma profesiei, cu suferinţa semenilor, pompierii militari înţeleg importanţa oricărui gest care ar putea oferi bucurie, speranţă şi o şansă la viaţă, ca atare aceste acțiuni extraprofesionale vor continua și pe viitor.

TOT RESPECTUL PENTRU ACEȘTI OAMENI MINUNAȚI!